Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Companiile private ar putea obține…

Companiile private ar putea obține dreptul de a evacua automobilele parcate neregulamentar

Întreprinderea de Stat „Servicii Pază a Ministerului Afacerilor Interne” ar putea fi exclusă ca unica autoritate cu drept de a presta servicii de ridicare, transportare și depozitare a automobilelor parcate neregulamentar, acest segment de activiate să fie atribuit agenților economici contractați de Inspectoratul General al Poliţiei. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost elaborat și propus spre consultări publice de MAI.

Conform proiectului, agenții economici vor fi selectați prin concurs public, „în baza unei metodologii și justificări a tarifelor aplicate având la bază indicatori clari de performanță”, iar contractul de prestare a serviciilor va fi semnat pe un termen de cel puțin 5 ani.

„Selectarea agentului economic va fi efectuată ca urmare a examinării tuturor ofertelor prezente pe piață, luând în considerație capacitățile tehnice ale agentului, tarifele la servicii etc.”, menționează autorul proiectului.

MAI motivează necesitatea elaborării proiectului prin faptul că „în procesul de punere în aplicare a mecanismului reglementat de actul normativ incident se constată că până în prezent Î.S. „Servicii Pază a Ministerului Afacerilor Interne” nu se află în deplinătatea capacităților sale funcționale de a presta serviciile încredințate, expunând în situație de risc buna desfășurare a proceselor contravenționale gestionate de către agenții constatatori ai MAI”.

„Mai mult, Î.S. „Servicii Pază a MAI” nu are acoperire legală pentru realizarea activității date. (…) O astfel de inițiativă normativă ar veni în întâmpinarea conformității legale a Hotărârii de Guvern nr.557/2018 cu art.3 din Legea concurenței nr.183/2012 care statuează expres că statul asigură libertatea activității de întreprinzător, protecția concurenței loiale și apărarea drepturilor și intereselor întreprinderilor și ale cetățenilor contra practicilor anticoncurențiale și concurenței neloiale”, mai este scris în nota informativă.

MAI subliniază că urmărește eficientizarea funcţionării circulaţiei rutiere, sporirea nivelului de disciplină a conducătorilor mijloacelor de transport şi crearea condiţiilor corespunzătoare de siguranţă pentru participanţii la trafic.

Proiectul încă nu a fost supus expertizei anticorupție și nici celei juridice.

O încercare de a oferi dreptul companiilor private să evacueze automobile a fost înaintată și în 2018, inițiativa nefiind susținută.