Principală  —  Ştiri  —  Social   —   CNAM: Centrul Republican de Diagnosticare…

CNAM: Centrul Republican de Diagnosticare a gestionat incorect prestarea serviciilor medicale

Suspendarea de către Centrul Republican de Diagnosticare Medicală (CRDM) a programărilor pentru investigații în baza asigurării medicale obligatorii, începând cu 1 august, reprezintă o abatere de la prevederile contractului de prestare a serviciilor pentru 2015, semnat cu Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), susține Iurie Osoianu, vicedirector general al CNAM.
Potrivit acestuia, CNAM a constituit o comisie de experți care, pe parcursul săptămânii trecute, a evaluat modul în care CRDM a îndeplinit condițiile contractului, dar și nivelul de valorificare a mijloacelor financiare.
Astfel, a declarat vicedirectorul CNAM, au fost depistate deficiențe legate de distribuirea și evidența serviciilor de înaltă performanță de către CRDM. În consecință, în primele șapte luni ale acestui an, mai mult de jumătate din instituțiile medicale contractate de CRDM ar fi depășit de peste două ori cota serviciilor planificate pentru 2015. „Valoarea totală a serviciilor prestate de CRDM în ianuarie-iulie se ridică la 38 mln 600 mii lei și depășește cu 11 mln 310 mii lei suma contractată pentru perioada respectivă. În același timp, CRDM a semnat cu CNAM pentru acest an un contract ce prevede finanțarea în volum de 51 mln lei”, susține Osoianu.

Experții CNAM afirmă că o parte din vină ar aparține și prestatorilor de asistență medicală primară care, în loc să efectueze anumite investigații medicale în instituțiile lor, aceștia ar fi îndreptat pacienții către CRDM. În consecință, o parte din investigațiile care trebuiau făcute și achitate de către spitale, au fost făcute din cota repartizată CRDM.

Am încercat să aflăm și opinia reprezentanților CRDM, dar directorul general al acestei instituții, Andrei Testemițanu, nu a fost deocamdată de găsit la telefon.
Amintim că, la 1 august, CRDM anunța că nu mai face programări pentru efectuarea investigațiilor medicale în baza polițelor de asigurare medicală obligatorie pe motiv că resursele financiare alocate de către CNAM s-ar fi epuizat. Ulterior, contactat de ZdG, Andrei Testemițanu afirma că, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Ministerului Sănătății, care au promis alocări suplimentare de bani, efectuarea investigațiilor medicale ar fi fost reluate doar că accesul la aceste servicii nu va mai fi atât de facil cum a fost până acum.