Principală  —  Ştiri  —  Social   —   VIDEO/ 11 angajaţi ai Centrului…

VIDEO 11 angajaţi ai Centrului de sănătate publică, reținuți. Cum funcționa schema prin care estorcau bani

Unsprezece angajaţi ai Centrului municipal de sănătate publică (CSP) din cadrul Agenţiei Naționale pentru Sănătate Publică au fost reţinuţi de CNA în cadrul unei anchete, începute în luna mai, 2018. La această etapă, douăzeci şi cinci de persoane sunt bănuite, iar 11 au fost deja reţinute, fiind suspectate de fapte de corupţie.

Potrivit unui comunicat de presă al CNA, este vorba despre angajaţi ai Centrului de sănătate publică, documentaţi mai bine de jumătate de an. Aceştia sunt bănuiţi că pretindeau şi luau sistematic bani, personal sau prin mijlocitori, de la diferite persoane pentru un şir de servicii. Potrivit materialelor cauzei, inspectorii sanitari şi unii conducători ai CSP, acceptau mijloace financiare pentru eliberarea autorizaţiilor şi certificatelor sanitare, pentru renunţarea la unele controale sau neindicarea neregulilor, depistate în urma verificărilor inopinate. De asemenea, aceştia sunt bănuiţi că ar fi pretins bani şi pentru eliberarea, fără impedimente, a avizelor la lot, la proiect şi la recepţia finală, organizarea orelor de instruire igienica şi susţinerea cu succes a examenelor, fără prezenţa nemijlocită la instruire a persoanelor, precum şi evaluarea pozitivă a rezultatelor măsurărilor instrumentale şi analizelor de laborator, fără deplasarea la faţa locului.

În procesul documentării, s-a mai constatat că unii inspectori întocmeau petiţii fictive cu privire la unele nereguli, după care citau agenţii economici la sediul CSP Chişinău şi estorcau bani pentru a nu efectua controlul fizic la faţa locului şi pentru a nu-i sancţiona. Sumele pretinse sistematic variau între o mie şi câteva mii de lei pentru un serviciu.

Astăzi, ofiţerii CNA au efectuat percheziţii la domiciliile, automobilele, dar şi la birorurile persoanelor bănuite, după care 11 angajaţi ai CSP au fost escortaţi la CNA pentru audieri. Ofiţerii CNA au pornit peste 100 de cauze penale pentru corupere activă şi pasivă, urmărirea penală fiind condusă de PA.

Acţiunile de urmărire penală în acest caz continuă. Procurorii urmează să decidă asupra înaintării învinuirii în privinţa bănuiţilor şi asupra oportunităţii aplicării măsurilor preventive.