Principală  —  IMPORTANTE   —   Citiți joi în ZdG

Citiți joi în ZdG

În ediția de joi, 22 august, a Ziarului de Gardă găsiți detalii din culisele reparației de milioane de euro a bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt, aflați cum s-a ajuns la denivelări și defecte grave înainte ca principala arteră a țării să fie dată în exploatare.

Mâine, aflați cum în aproape 80 de zile de la schimbarea guvernării mai multe dosare de rezonanță, deschise în perioada în care Partidul Democrat se afla la conducerea țării, au luat o turnură neașteptată.

Tot joi, aflați cum s-a întâmplat ca doi judecători acuzați de corupție în 2013 și 2014 au fost achitați, constantându-se că, de fapt, organele de drept i-au provocat la comiterea infracțiunii. Joi, citiți despre mărturiile unei văduve de război, în ajunul Zilei Independenței și aflați ce înseamnă „să te simți cu adevărat cetățean al acestei țări”, prin limba pe care o vorbim – româna.

Actual: Dosarul morții lui Iurii Luncașu, omul de afaceri din anturajul lui Plahotniuc și Șor găsit împușcat

Dosar: Bulevardul incompetenței

Exclusiv: „La Chișinău, foarte mult timp nu s-a protestat calitativ, apartinic, cetățenesc”, Interviu cu activista civică și urbanista Constanța Dohotaru

Reporter Special: „Să te simți cu adevărat cetățean al acestei țări” – trei decenii de limba română

Justiție: Motivarea achitării a doi magistrați judecați pentru corupere pasivă: Provocare

Zona Publică: Deznodământ la Liceul „Prometeu”: pedagogii și elevii au trecut la noul liceu, fondat recent de Aurelian Silvestru

Trăind de gardă: Tighina 92: „Bărbații trebuie să rămână”. Mărturiile unei văduve de război, în ajunul Independenței

Diaspora: Hoțul de timp

„Istorii din străinătate”: Femeile, tunse pe jumătate pe cap, fugeau prin parc, de frică să nu fie deportate

Pe site-ul www.zdg.md, nu apar toate articolele din ediția tipărită. Pentru a citi primul informațiile din Ziarul de Gardă, vă puteți abona la ediția pdf a ziarului sau la cea tipărită, online, accesând link-ul zdg.abonare.md.