Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Cine sunt piloții moldoveni care…

Cine sunt piloții moldoveni care au murit în urma accidentului aviatic din Coasta de Fildeş?

Patru cetățeni ai R. Moldova au decedat în dimineața zilei de 14 octombrie, iar alți doi au fost grav răniți după ce avionul cargo în care se aflau s-a prăbișit pe țărmul Oceanului Atlantic, după o tentativă eșuată de aterizare pe aeroportul internaţional din orașul Abidjan, Coasta de Fildeș (Côte d’Ivoire).

Potrivit reprezentanților autorităților aviatice din Moldova, cei patru piloți făceau parte din una dintre cele mai valoroase echipe de piloți din R. Moldova, scrie unimedia.info.

Comandantul echipajului a fost Eugen Litovka (63 de ani), care a zburat 23.666 de ore, din care 13.033 pe avionul An-26, pe care și-a făcut ultimul zbor. El a participat, în ultimii ani, la mai multe misiuni umanitare în Africa.

Alexandru Șikanov (30 de ani) a fost copilot. El avea 2.100 ore de zbor, dintre care 2.000 de zboruri sunt pe An-26. Ca și comandantul său, Alexandru a participat în mod repetat la misiuni umanitare în Africa.

Pavel Besedin era inginer de bord și a zburat 9.200 de ore, 200 dintre care pe An-26. Cel de-al patrulea membru al echipajului a fost Dumitru Melniciuc, despre care a fost prezentată mai puţină informaţie.

Premierul a exprimat condoleanțe și solidaritate cu familiile celor trecuţi în nefiinţă în urma tragicului accident, menționând că autoritățile statului vor întreprinde toate masurile necesare pentru repatrierea cetățenilor Republicii Moldova care au decedat în urma accidentului. „Vă rog să fiți într-o comunicare permanentă cu rudele celor decedați și ale celor care au avut de suferit și sunt spitalizați, astfel ca în orice moment să oferiți informația și tot suportul necesar”, a subliniat Pavel Filip.

De asemenea, Șeful Executivului a menționat că autoritățile statului au fost mobilizate imediat după notificarea primită din Coasta de Fildeș, solicitând ca un grup de experți din partea Republicii Moldova să se deplaseze cât mai curând în Abidjan pentru a identifica cauzele exacte care au dus la producerea accidentului. În context, Vicepremierul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a specificat că membrii celulei de criză se află în contact permanent cu autoritățile ivoriene prin intermediul Ambasadei României în Senegal și a Ambasadei Republicii Moldova la Paris.

La finalul ședinței de ieri, 15 octombrie, Pavel Filip a solicitat să fie depuse toate eforturile necesare pentru desfășurarea investigării accidentului în strictă conformitate cu standardele internaționale impuse de ICAO, în strânsă conlucrare cu autoritățile statului unde s-a produs acesta și cu atragerea reprezentanților constructorului și a producătorului de aeronave.

Avionul care s-a prăbșit în dimineața zilei de 14 octombrie în apropierea aeroportului internațional din orașul Abidjan, Coasta de Fildeș, după o tentativă eșuată de aterizare, aparține companiei Valan International Air Cargo. În noiembrie 2015, patru persoane au decedat după ce elicopterul MI-17, care aparținea acestei companii, a fost doborât de rebeli în nordul Afganistanului. La bordul aeronavei se aflau 21 de persoane, dintre care trei moldoveni

Compania aeriană „VALAN INTERNATIONAL CARGO CHARTER” SRL a fost creată în octombrie 1998 și are drept fondatori șapte persoane: Nina Grițcan, Inna Mikheeva, Tamara Suvorova, Evghenii, Igor, Serghei și Alexandru Zagrebelnîi. Cel din urmă, Alexandru Zagrebelnîi este și administrator al companiei cu sediul pe bl. Dacia 60/13.

Potrivit informațiilor de pe pagina oficială a companiei, flota Valan International Air Cargo Charter este formată din trei avioane de tip Antonov-26-100 (cu numere de înmatriculare ER-AVA, ER-AVB și ER-AZO) și opt elicoptere de model MI-8 MTV-1. În proprietate însă, compania deține doar un avion și trei elicoptere, celelalte aparate de zbor fiind utilizate în baza contractelor de leasing.

În accidentul aerian, care a cauzat decesul a patru cetățeni ai R. Moldova și rănirea a altor doi, a fost implicat avionul AN-26-100 ER-AVB.