Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Cadouri electorale, migrație artificială și…

Cadouri electorale, migrație artificială și decedați incluși în liste, printre încălcările înregistrate în campania electorală

Din cei 3 746 de candidați înregistrați pentru funcția de primar în cadrul celor 896 de Consilii electorale de circumscripție electorală, doar 338 (10%) sunt independenți, iar ceilalți reprezintă partide sau blocuri electorale. Totodată, în campania electorală pentru alegerile locale generale din 20 octombrie, au fost refuzați spre înregistrare cel puțin 12 candidați. Dintre aceștia, 10 erau candidați independenți. Datele au fost prezentate de Pavel Postică, șeful Misiunii de observare Promo-LEX.

Potrivit Promo-LEX, au fost raportate cel puțin șapte cazuri ce pot fi calificate drept oferire de cadouri cu tentă electorală, dintre acestea: în cinci cazuri este vizat PSRM, care a oferit alegătorilor pungi cu produse alimentare, biciclete și a organizat acțiuni de plantare de copaci, într-un alt caz este vizat PDM, care a organizat o excursie, iar în altul – PL – prin organizarea unei competiții sportive.

Par banale astfel de cazuri și situații cum ar fi reparația unor segmente de șosea, de drum, organizarea de concursuri sportive în rezultatul cărora se oferă anumite cadouri pentru învingători, dar ele totuși au loc în context electoral cu implicarea concurenților electorali și, evident, direct sau indirect vizează influențarea opiniei alegătorilor, a spus Pavel Postică, șeful Misiunii de observare Promo-LEX.

Au fost raportate de asemenea, cel puțin 87 de cazuri de utilizare a resurselor administrative, dintre care 84 se referă la organizarea de întruniri electorale în cadrul instituțiilor de stat în timpul orelor de muncă. În cele mai multe cazuri sunt vizați cei Partidul Socialiştilor (33 cazuri), Blocul ACUM (18 cazuri) și Partidul Nostru (10 cazuri).

„Migrație” artificială și persoane decedate în liste electorale

Promo-LEX a identificat cel puțin două cazuri de „migrație” artificială a alegătorilor. Acestea vizează localitățile: Topala, raionul Cimișlia, unde într-o singură zi, au fost perfectate cel puțin 7 șapte înregistrari la domiciliu permanent/temporar; și Rădulenii Vechi, Florești, unde observatorul Promo-LEX a raportat că un candidat la funcția de primar din localitate a solicitat înregistrarea a 9 persoane.

Totodată au fost constatată prezența în cel puțin 171 secții de votare a persoanelor decedate în liste electorale.

„S-ar părea că aceste cifre sunt destul de mici, dar noi nu trebuie să uităm că este vorba de alegeri locale generale și noi avem 900 de circumscripții electorale și noi avem foarte multe situații în care chiar și cu un singur vot s-au diferențe de până la zece voturi a fost decis cine este câștigătorul în cursa pentru fotoliu de primar”, a susţinut Postică.

Aproape 80% din candidații independenți nu sunt transparenți la capitolul finanțării campaniei electorale

Potrivit datelor din raport, în perioada 21 septembrie – 11 octombrie 2019, din 27 formațiuni înregistrate în cursa electorală, 22 au prezentat Comisiei Electorale Centrale rapoarte privind finanțarea campaniei electorale. Din cei 1.364 candidați independenți înregistrați în cursă, la primărie și consiliu local, doar 61 au prezentat rapoarte financiare, 250 au prezentat demersuri de neefectuare a cheltuielilor, iar 1.053 nu au prezentat nici rapoarte financiare, nici demersuri, deși prevederile legale stipulează această obligativitate.

Totodată, Promo-LEX subliniază că 25 concurenți electorali nu au raportat cheltuieli de cel puțin 763.599 lei.