Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Ancheta despre loturile de pește…

Ancheta despre loturile de pește cu paraziți: Componența laboratorului a fost schimbată, iar șeful – suspendat

După anunțul șefei Executivului, Maia Sandu, despre depistarea mai multor loturi de pește cu paraziți, care primeau certificate și dreptul de a vinde, șeful Centrului Republican Diagnostic Veterinar, laboratorul specializat de verificare, inclusiv a peștelui, a fost suspendat, iar componența laboratorului – schimbată.

Potrivit unei reprezentante a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), după briefingul susținut de către premier, a fost emis un ordin privind începerea unei anchete de serviciu, fiind convocat, în regim de urgență, consiliul laboratorului.

„Lucrează o misiune de audit, inclusiv pe toate domeniile ce vizează și aparatul central, laboratorul și structurile teritoriale. Toate buletinele de analiză care vizează acele 73 de locuri au fost transmise și la mediul academic, pentru a se expune despre gradul de infestare și pericolul care poate fi în rezultatul consumului acestui pește. De asemenea, a fost emis un ordin și acum foarte masiv se lucrează în raioanele Republicii Moldova. Toți inspectorii sunt în misiune de control la instituțiile sociale și piețe”, a declarat aceasta în cadrul ședinței Guvernului din 18 octombrie.

E a precizat că ultimele rezultate despre anchetă vor fi făcute publice la finalul săptămânii viitoare.

Din 124 de loturi de pește congelat importat în Republica Moldova în perioada 20 august-4 octombrie, 73 au avut rezultate negative la laborator, în special fiind vorba de pește cu paraziți. Cu toate acestea, ANSA nu informa despre neregulile depistate, iar loturile primeau certificatul veterinar și dreptul de a importa și comercializa peștele neconform pe piața noastră. Anunțul a fost făcut, la 10 octombrie, de către șefa Guvernului, Maia Sandu. ANSA preciza atunci că a inițiat, la 7 octombrie, o anchetă de serviciu în acest sens.