Ambasadoarea R. Moldova la Londra a prezentat scrisorile de acreditare Reginei Elisabeta

Ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Angela Ponomariov, a prezentat scrisorile de acreditare Majestății Sale, Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în cadrul ceremoniei la Palatul Buckingham.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a adresat felicitări ambasadorului Republicii Moldova, urându-i succes în misiunea sa și asigurându-l de întreg sprijinul părții britanice în exercitarea mandatului.

În noua funcție pe care o va exercita la Londra, Ponomariov va ridica o indemnizație lunară de circa 4 300 de euro. Potrivit declarației de avere pentru anul 2017, Ponomariov a ridicat un salariu de circa 192 de mii de lei de la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. În declarație a fost trecut și un apartament de aproape 63 de m2 în valoare de 388 245 lei. Ponomariov mai deține și un automobil de model Mazda 6, anul de fabricație 2005, pe care l-a procurat în 2008 la un preț de 160 de mii de lei. Noua ambasadoare nu deține active financiare în țară sau în străinătate sau acțiuni în capitalul social al unui agent economic.

Candidatura Angelei Ponomariov a fost aprobată de Guvern încă în iunie curent. Acesta ocupa funcția de șefă a Secției Europa Occidentală, Centrală și de Sud-Est, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).

Angela Ponomariov activează în cadrul MAEIE din 1994 până în prezent, perioadă în care a parcurs toate rangurile diplomatice, până la cel superior, de ministru consilier.

Între 1997-2000, aceasta a activat în cadrul Ambasadei R. Moldova în Germania. Ulterior a fost însărcinat cu afaceri în Letonia, după care a activat în Ambasada R. Moldova în Austria, acolo unde a fost responsabilă, ca reprezentant permanent, de relațiile cu organizațiile internaționale.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *