Principală  —  IMPORTANTE   —   FOTO/ Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani,…

FOTO Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, ținta unei alerte false cu bombă. Poliția a inițiat un proces penal

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a fost joi, 10 iunie, ținta unei amenințări cu bombă. Toate persoanele, printre care judecători, procurori, şi oameni au fost evacuaţi de urgenţă. În urmă verificărilor, poliția a anuțat că alerta cu bombă este falsă și că a inițiat un proces penal în acest caz.

Conform legislației, cel care a făcut apelul riscă amendă de până la 42 500 de lei.

Potrivit reprezentanților Direcției de Poliţie a muninicipiului Chişinău, joi, 10 iunie, la ora 13:25 min, Poliția a fost sesizată prin intermediul serviciului 112, apelul fiind făcut de o femeie care a comunicat că în incinta Judecătorii Chișinău sediul Buiucani, de pe bd. Ștefan cel Mare, se află un obiect explozibil.

„La fața locului imediat au reacționat și s-au deplasat toate serviciile specializate: Batalionul de patrulare și reacționare operativă al DP mun. Chișinău, grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Buiucani, angajații IGSU fiind solicitată intervenția specialiștilor de la Bombteh. Forțele de ordine imediat au încercuit zona și evacuat toți angajații și cetățenii care la moment se aflau în incinta clădirii. La moment toate serviciile specializate activează la fața locului. Angajații poliției întreprind toate măsurile în identificarea persoanei care a efectuat apelul, toate circumstanțele urmează a fi stabilite”, menționează poliția.

În urma verificării clădirii cât și adiacentul Judecătorii Chișinău sediul Buiucani, de către specialiștii din cadrul seviciului „Bombteh”, careva obiecte suspecte sau explozibile nu au fost depistate. Pe caz a fost inițiat un proces penal.

„Conform legislației, individul care a făcut apelul riscă amendă în mărime de la 27 500 la 42 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani”, spune poliția.

Ofițerii de investigație și urmărire penală a IP Buiucani, întreprind toate măsurile în identificarea persoanei care a făcut apelul cu atragerea la răspundere conform legislației în vigoare.