Principală  —  IMPORTANTE   —   Agenția Medicamentului a aprobat, în…

Agenția Medicamentului a aprobat, în regim de urgență, alte două studii clinice pentru tratarea pacienților cu Covid-19: tratamentul va fi aplicat la Spitalul Republican și va fi gratuit pentru aproximativ 300 de oameni

Reprezentanții Comisiei Medicamentului pe lângă Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, anunță că aprobat miercuri,9 septembrie, în regim de urgență, alte două studii clinice multicentrice internaționale, ce se desfășoară în paralel în peste 100 de instituții medicale din lume. Acestea sunt lansate la inițiativa companiei americane „Regeneron Pharmaceuticals” Inc., în colaborare cu compania germană de Cercetarea Clinică ARENSIA Exploratory Medicine.

Cercetările medicale menționate au drept scop obținerea unui tratament eficient pentru bolnavii infectați cu Covid-19 (spitalizați), precum și prevenirea infectării persoanelor cu care pacienții infectați au intrat în contact direct. Aproximativ 300 de persoane vor beneficia de tratament gratuit și în mod voluntar.

Studiile clinice se vor desfășura în cadrul Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneagă”, sub conducerea investigatorilor principali: Natalia GAIBU, șef Departament Terapie SCR și Victor COJOCARU, prof.univ., șef al Clinicii ATI.

Tratamentele propuse în cadrul cercetărilor sunt bazate pe administrarea unor produse inovative sub formă de soluții injectabile, reprezentanți ai clasei de anticorpi monoclonali și sunt orientate spre eficientizarea metodelor de tratament aplicate.

Produsele din ambele cercetări clinice implică strategii terapeutice promițătoare pentru reducerea răspândirii virusului SARS COV-2 și a progresiei bolii COVID-19, prin blocarea intrării virusului în celulele gazdă.

Începând cu luna iunie curent, AMDM a autorizat 6 studii clinice destinate tratamentului și profilaxiei COVID-19, care sunt efectuate sub supravegherea Comitetului Național de Expertiză Etică a Studiului Clinic pe lângă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, precum și cu suportul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.