Principală  —  Ştiri  —  Social   —   A fost semnat Protocolul de…

A fost semnat Protocolul de colaborare pentru realizarea Programului de tabere „ARC”

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tâlvăr și ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, au semnat, astăzi, 30 septembrie, protocolul de colaborare pentru realizarea Programului de tabere „ARC” toamna 2015.

Angel Tâlvăr a subliniat succesul programului de tabere “ARC” și eficiența sa în atingerea obiectivelor de susținere a identității în comunitățile românești din întreaga lume.

„În taberele „ARC”, tinerii români din întreaga lume, au, mai întâi de toate, ocazia să vorbească limba română și să își îmbogățească cunoștințele privind istoria, cultura și civilizația românească, apoi, au ocazia să se cunoască și să se recunoască în calitate de reprezentanți ai aceleiași comunități de limbă cultură și spiritualitate. Din 1999, când a fost lansat, programul de tabere „ARC” a beneficiat de aprecierea reprezentanților comunităților românești de peste hotare, care au solicitat în mod consecvent continuarea și chiar dezvoltarea acestuia” a spus Angel Tâlvăr.

În cadrul programului de tabere „ARC” toamna 2015, un număr de 190 de tineri din R. Moldova, din Chișinău, Bălți și Cahul, vor fi găzduiți în perioada 27 octombrie – 01 noiembrie, la Centrul de agrement Codrii de Aramă, județul Botoșani și Centrul de agrement Muncel, județul Iași.

Participanţii vor fi selectaţi prin intermediul misiunii diplomatice, în baza îndeplinirii condiţiilor obligatorii de asumare a identităţii culturale românești şi participare pentru prima dată la programul „ARC”.

Tinerii care vor participa au cunoştinţe de bază a limbii române, rezultate bune la învăţătură, inclusiv la olimpiade și concursuri naționale și internaționale, sau au aptitudini deosebite în domenii precum muzică, arte plastice, sport și s-au remarcat prin promovarea identităţii româneşti.

Toate acţiunile care vor fi desfăşurate pe parcursul proiectului se vor axa pe dezvoltarea abilităţilor de comunicare în limba română, informarea tinerilor asupra istoriei românilor şi aprofundarea cunoştinţelor de cultură şi civilizaţie românească.