Principală  —  Ştiri  —  Social   —   78 de ani de la…

78 de ani de la primul val de deportări staliniste

Astăzi se împlinesc 78 de ani de la primul val de deportări din anul 1941, în care 19 575 mii de persoane au fost trimise în Siberia de către regimul stalinist.

În această zi, foștii deportați și membrii familiilor lor se întâlnesc la monumentul victimelor deportărilor staliniste din fața Gării Feroviare din Chișinău.

Valentina Sturza, președinta Asociației foștilor deportați și deținuți politici din R. Moldova, spune că dintre toți oamenii care au fost deportați au mai rămas în viață 7 600 persoane.

Deși puțini, aceștia, în mare parte, și până astăzi nu și-au recuperat averile, din motiv că în arhive lipsesc unele documente. În astfel de cazuri, o decizie de restituire a bunurilor o poate lua instanța de judecată, care, în lipsa actelor doveditoare, solicită prezența martorilor: vecini, rude, autorități locale de altă dată. Mulți dintre aceștia, însă, nu mai sunt în viață. „Procesele de judecată durează ani la rând, iar persoanele, până la urmă, oricum rămân nemulțumite”, precizează Valentina Sturza.

Statul le oferă acestor oameni, pe lângă pensii, o indemnizație lunară de 500 de lei și o compensație anuală de 1000 de lei.

Nicolae Niță, fost deportat, spune că deși primește și pensie, această sumă oricum este mică. „Dar cum se descurcă cei care trăiesc cu 1500-2000 de lei, dacă doar pentru căldură trebuie să achite 2000 lei?”, se întreabă Nicolae Niță.

Georgeta Timofti, ai cărei părinți și bunei au fost deportați, zice că indemnizația oferită de stat este prea mică, „dar măcar atâta să primim, pentru că au fost timpuri când indemnizații nu am primit de loc, sau au fost foarte mici”, mai adaugă Georgeta Timofti.

Valentina Sturza, președinta asociației, zice că pentru a ajuta deportații, care și așa au avut de suferit, a transmis o solicitare la guvern și a propus să se majoreze indemnizația anuală.

Deportările staliniste au fost o consecință a Protocolului Adiţional Secret al Pactului Molotov-Ribbentrop. Oameni din Polonia, Țările Baltice, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa au fost deportați. Numai din Basarabia au fost deportate 11 606 de familii.