Principală  —  Ştiri  —  Social   —   13 candidați, eliminați pentru fraudă…

13 candidați, eliminați pentru fraudă la proba la limba străină

Astăzi a avut loc cel de-al treilea examen din sesiunea de bacalaureat 2015 – la limba străină. La examen s-au înscris 21 385 de candidați. Din numărul total de participanți – 11 721 au susținut proba la limba engleză, 9 176 – la limba franceză, 273 – la limba germană, 109 – la limba spaniolă, 68 – la limba italiană și 38 – la limba turcă.

Prin decizia Comisiei Naționale de Examene, 229 de candidați, deținători ai certificatelor obținute în urma promovării examenelor cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine, au fost notați cu „10” din oficiu. Acești candidații nu s-au prezentat astăzi la examen.

Constatările preliminare arată că examenul s-a desfășurat fără incidente majore. Din Centrele de Bacalaureat din țară au fost eliminați în total 13 candidați care au utilizat dispozitive interzise, în comparație cu 34 de candidați eliminați anul trecut pe motiv de fraudă la aceeași probă. Menționăm că elevii respectivi vor putea susține examenul de bacalaureat doar peste un an, acestora fiindu-le anulate notele la toate examenele din sesiunea curentă.

„Reducerea numărului de candidați care aleg să facă uz de fraudă demonstrează că măsurile antifraudă promovate de Ministerul Educației au dat rezultate, fiind susținute atît de elevi și părinți, cît și de publicul larg. Ne bucură faptul că cea mai mare parte dintre elevi au conștientizat importanța corectitudinii și a integrității, bazîndu-se pe forțele proprii, și avem toată încrederea că numărul acestora va crește. În contextul unor teste false apărute ieri și astăzi pe rețelele de socializare, îndemnăm elevii să nu se lase ademeniți de acești impostori, cheltuind bani în zadar, și să nu-și compromită viitorul”, susțin reprezentanții Ministerului Educației.

Menționăm că Ministerul Educației a sesizat printr-o scrisoare ieri, 8 iunie, Inspectoratul General al Poliției cu privire la publicarea unor itemi din testul de examen și va cere în continuare sancționarea tuturor celor care admit asemenea nelegalități.

Cel de-al patrulea examen din sesiunea curentă se va desfășura pe data de 12 iunie. În această zi, candidații de la profilul real vor susține proba de examen la matematică, cei de la profilul umanist – la istoria românilor și universală. Ceilalți candidați vor avea examen la profilurile tehnologic, arte sau sport. La examen vor participa în total 23 619 candidaţi.