Principală  —  Ştiri  —  Social   —   101 ani de la Unirea…

101 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Ce evenimente vor avea loc astăzi la Chișinău

Astăzi se împlinesc 101 de ani de la semnarea Actului Unirii, votat de Sfatul Ţării la 27 martie 1918. La Chișinău vor avea loc mai multe evenimente dedicate Unirii Basarabiei cu România.

Lansarea colecției de cărți istorice consacrate Marii Uniri

Începând cu ora 13:00 la Biblioteca Națională a Republicii Moldova va avea loc lansarea colecției de cărți istorice consacrate Marii Uniri, întitulată „ROMÂNIA: MAREA UNIRE 1918-2018. 100 DE CĂRȚI”. Cele 100 de titluri selectate și incluse în această colecție, au fost publicate în diferite perioade atât în România, cât și în Republica Moldova și oferă o imagine concretă asupra istoriografiei românești din sec. XX și începutul sec. XXI cu referire la Marea Unire din 1918.

Marșul Tricolorului

Un marș al Tricolorului va fi organizat de Asociaţia Unirea – ODIP începând cu ora 15:30, cu pornire din fața Cimitirului Eroilor Români din capitală (bd. Decebal 17). Unioniștii vor merge în marș de la Cimitir, spre Gara feroviară, iar ulterior, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt până în Piața Marii Adunări Naționale.

Recital de pian la patru mâini

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Ambasada României în Republica Moldova, organizează un recital de pian la patru mâini cu participarea pianiștilor Horia Mihail (România) și Lidia Ciubuc (R. Moldova). Evenimentul va începe la ora 18.00, la Sala cu Orgă. Programul concertului reunește lucrări din creația lui F. Schubert – Fantasia in f – moll pentru pian la 4 mâini, op.103, R. Schumann – Bilder aus Osten op. 66, G. Enescu – Rapsodia română nr. 1 în La major, op. 11 (transcripție pentru pian la 4 mâini de M. Sireteanu), L. Ciubuc – Acoladă Carpatină. Intrarea publicului în sală va fi liberă.

Spectacolul „Sfatul Țării”

Pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” la ora 18:00 va fi pus în scenă spectacolul „Sfatul Țării” – o coproducție a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași și a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Spectacolul este realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale din România, în cadrul Programului Centenar.

„Ștefan cel Mare – simbol al Unirii”

Partidul Liberal va organiza o serie de acțiuni, cu genericul: „Ștefan cel Mare – simbol al Unirii”, având în vedere că monumentul domnitorului a fost inaugurat la 29 aprilie 1928, cu ocazia aniversării a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Programul de manifestări va include:

Ora 8:00 – în fața monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Grădina Publică, membrii și simpatizanții PL vor împărți carduri informative, panglici tricolore și insigne cu harta României Mari;
Ora 10:00 – depuneri de flori la mormintele deputaților Sfatului Țării, din Cimitirul Central;
Ora 12:00 – depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Grădina Publică, luări de cuvânt;
Ora 17:00 – 19:00 – recital de muzică patriotică.

 „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de Neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu Mama sa România. Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururi şi pentru totdeauna!”, este principala declaraţie din Actul Unirii, semnată de preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ şi vice-preşedintele Pan Halippa.