Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ziua deciziilor în Parlament, pe…

Ziua deciziilor în Parlament, pe fundalul protestelor

De la primele ore ale dimineții de 20 iulie, zi în care deputații ar putea să voteze în lectură finală schimbarea sistemului electoral, în fața Parlamentului s-au adunat sute de oameni. În perimetrul Parlamentului își manifestă poziția două tabere: opoziția extraparlamentară cheamă cetățenii să protesteze împotriva schimbării sistemului electoral, pe când adepții sistemului mixt, despre care nu se cunoaște de cine ar fi organizați, își prezintă dorința de a alege parlamentarii în baza votului mixt în timp ce răsună muzică populară.

Pe lângă votarea schimbării sistemului electoral, pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului a apărut și noua structură a Guvernului.

„Premierul Filip a transmis astăzi un demers în adresa Parlamentului în care solicită să fie examinată în mod prioritar noua structură a Guvernului, în contextul necesității realizării reformei administrației publice centrale.

Noua structură a Cabinetului de miniştri include următoarele Ministere:
Ministerul Economiei și Infrastructurii
Ministerul Finanțelor
Ministerul Justiției
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
Ministerul Afacerilor Interne
Ministerul Apărării
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului

Lista ministerelor indicate rezultă din schimbarea denumirii și preluarea unor domenii de activitate după cum urmează:
Ministerul Economiei va prelua domeniile de activitate de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și de la Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, precum și domeniul construcții de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, cu modificarea denumirii în Ministerul Economiei și Infrastructurii.
Ministerul Culturii va prelua domeniile de activitate de la Ministerul Educației, de la Ministerul Tineretului și Sportului și domeniul de cercetare de la Academia de Științe a Moldovei, cu modificarea denumirii în Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei va prelua domeniile de activitate de la Ministerul Sănătății, cu modificarea denumirii în Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor va prelua domeniile de activitate de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și de la Ministerul Mediului, cu modificarea denumirii în Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului”, anunță Guvernul, într-un comunicat de presă.

După aprobarea de către Parlament a Listei ministerelor, Guvernul urmează  în termen de 3 luni să întreprindă măsurile necesare în vederea reorganizării structurii organelor centrale de specialitate ale administrației publice, să prezente Parlamentului propuneri privind aducerea legislației în vigoare în concordanță cu noua structură a organelor centrale de specialitate ale administrației public şi să asigure ajustarea cadrului său normativ.