Zinaida Greceanîi – lideră detașată în circumscripția Briceni

Deputata socialistă Zinaida Greceanîi, cu 46,18%, a acumulat cele mai multe voturi pe circumscripția nr. 1 – care include 28 de localități din raionul Briceni și două localități din raionul Ocnița. Pe locul doi, în aceeași circumscripție s-a plasat candidatul din partea PDM, Mihail Gnatiuc cu 36,22%, iar pe locul trei – candidatul de la Blocul ACUM, Vladimir Scutari , cu 7,82%. 

Radiografie electorală: Totul despre candidații din circumscripția nr.1

Potrivit profilului creat în cadrul campaniei Inițiativa Civică „Pentru un Parlament curat 2019”, Zinaida Greceanîi, președinta PSRM a deținut funcții importante în stat pe timpul guvernării comuniste: prim-ministru, prim-viceprim-ministru, ministru al Finanțelor etc. Din 2009, Greceanîi a fost deputat, iniţial ca membru al fracţiunii PCRM (2009–2011), iar din 2011 – din partea PSRM.

Pe când era ministru al Finanţelor, Greceanîi a atras în 2007 condamnarea R. Moldova la CtEDO în cauza „Oferta Plus”, statul fiind obligat să plătească despăgubiri de 2,5 milioane de euro. Activitatea sa în funcţia de prim-ministru, în 2008-2009, era marcată de intransparenţa cheltuielilor publice şi de protejarea unor agenţi economici. În 2008-2009, Guvernul a secretizat ilegal mai multe hotărâri, care nu constituiau secret de stat. Acestea prevedeau alocarea unor sume de bani din Fondul de rezervă al Guvernului. Și Curtea de Conturi a constatat că, prin hotărâri trecute ilegal la secret de stat, Guvernul a dat ilegal grâu din ajutorul umanitar primit de R. Moldova doar la două întreprinderi.

Potrivit declarației sale de avere și interese, în perioada 2017-2018, Greceanîi a ridicat un salariu de peste 280 mii lei din activitatea de la Parlamentul R. Moldova. Totodată, ea a primit o indemnizație de circa 26 mii lei de la aceeași instituție, o pensie de peste 250 mii de lei de la CNAS, alocația nominală de stat – 12 mii de lei, precum și un venit provenit din arenda unui teren – 5.100 lei. Familia Greceanîi deține, de asemenea, un teren intravilan și unul agricol, dar și o casă de locuit, de 273 m.p., a cărei valoare indicată este de peste 1 milion de lei. În același timp, familia Greceanîi mai deține un Volkswagen, procurat în 2011.

Pentru fotoliul de deputat, în circumscripția nr. 1 au luptat cinci candidați: candidatul Partidului Democrat, Mihail Gnatiuc, lidera Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, candidatul Partidului „Șor”, Vasilii Petrașișin, candidatul din partea Partidului Comuniștilor, Anatolie Creciun și candidatul Blocului Acum, Vladimir Scutari. 

Până la ora 21:00 și-au exercitat dreptul la vot 1 445 192 cetățeni, ceea ce reprezintă 49,06% din numărul total de alegători incluși în liste.

Urmăriți harta interactivă de pe Ziarul de Gardă pentru a vizualiza în timp real rezultatele alegerilor în circumscripția națională și circumscripțiile uninominale.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *