Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ ULTIMA ORĂ! Propunerea lui…

VIDEO ULTIMA ORĂ! Propunerea lui Candu pentru funcția de Guvernator al Băncii Naționale

Andrian Candu a declarat, în cadrul unui briefing de presă înaintea ședinței Legislativului, că în calitate de președinte al Parlamentului, urmează să propună deputaților candidatura ministrului finanțelor, Octavian Armașu, la funcția de Guvernator al Băncii Naționale a Moldovei.

Vedeți aici CV-ul și averea declarată a candidatului propus la funcția de guvernator al R. Moldova

„Am decis, în baza legii și a competențelor care mi se acordă ca președinte al Parlamentului, să fac propunere colegilor în plenul Parlamentului ca următorul guvernator al Băncii Naționale să fie domnul Octavian Armașu, actualul ministru al Finanțelor. Este o persoană calificată din punct de vedere profesional. La fel, a dat dovadă de bune capacități de manager. Din punct de vedere bugetar, financiar, suntem, iarăși, într-o situație foarte bună. A reușit cu echipa Ministerului Finanțelor să aducă la un nivel înalt tot ce înseamnă finanțele publice. Are experiență deosebită și în sectorul privat, și în sectorul public. Ba mai mult ca atât, dl Octavian Armașu i-a fost un partener bun domnului Cioclea în toate relațiile și conlucrarea inclusiv cu FMI, BM și alți parteneri internaționali. Cred că dl Octavian Armașu va putea continua foarte bine ceea ce a reușit să facă dl Cioclea”, și-a argumentat Candu propunerea pentru funcția de guvernator.

Funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei a devenit vacantă după ce, pe 20 noiembrie curent, Sergiu Cioclea și-a anunțat demisia. Cioclea era guvernator al BNM din 11 aprilie 2016 și urma să conducă instituția în următorii șapte ani, însă și-a anunțat demisia după aproape trei ani.