Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   (VIDEO) Șor se lansează în…

(VIDEO) Șor se lansează în promisiuni pentru parlamentare: colhozuri moderne în fiecare sat

Foto: RTR Moldova

Ilan Șor promite, după parlamentare, drumuri, lumină și colhozuri moderne în satele din R. Moldova. Despre asta, Șor a vorbit azi în cadrul unui eveniment carea a avut loc în comuna Jora, acolo unde reprezentanta Partidului Șor, Marina Tauber, a câștigat alegerile locale în acest an.

Urmează alegerile parlamentare, alegeri care vor arăta calea noastră pentru 4 ani. Unii vor să ne ducă în Europa, alții în Rusia, alții în altă parte iar eu vreau ca noi să trăim în Moldova, într-o Moldovă curată și frumoasă, unde vor fi pensii bune și salarii bune, întreprinderi de stat, fabrici, colhozuri. (…) Azi, scopul nostru nu e să îi convingem pe oameni să voteze pentru noi, ci să le propunem și povestim programul nostru. (…) Vă spun încă o dată, nu merg în Parlament, nu merg la putere, pentru a primi puterea. Eu nu am nevoie de ea. Azi, vreau să schimb țara noastră. Dacă vrem după parlamentare să trăim într-o țară prosperă, unde în fiecare sat vor fi drumuri, unde în fiecare sat va fi lumină, unde în fiecare sat vor fi colhozuri moderne… am promis și voi face asta”, a spus Șor.

Motivul pentru care a fost amânată cea de-a șasea ședință în dosarul lui Șor de la CA Cahul

La 21 iunie 2017, Ilan Șor, controversatul businessman, primar al orașului Orhei și lider al partidului care-i poartă numele a fost condamnat de magistratul Andrei Niculcea de la Judecătoria Chișinău la șapte ani și șase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani și a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă. Ilan Șor se află în libertate, fiind sub control judiciar, chiar dacă numele său figurează în ambele rapoarte Kroll drept unul dintre principalele personaje implicate în frauda bancară.

(doc) Ce avere declară Marina Tauber, primara lui Șor de la Jora de Mijloc

Pe parcursul şedinţelor de judecată în dosarul „Şor”, Marina Tauber a fost foarte activă, chemând de nenumărate ori oamenii la protestul pentru susţinerea primarului de Orhei. Totodată, Tauber figurează în Raportul Kroll. Ea este menţionată ca unul dintre beneficiarii banilor dispăruţi din cele trei bănci la sfârşit de 2014.