Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   VIDEO/ Mesajul Maiei Sandu pentru…

VIDEO Mesajul Maiei Sandu pentru procurori: „Nu stați ascunși prin birouri până când se va schimba conducerea”

Prim-ministra Maia Sandu a venit cu un mesaj pentru cei 660 de procurori din sistem, prin intermediul căruia îi îndemnă pe acuzatorii de stat să „devină independenți” și să nu execute „indicațiile ilegale” ale lui Harunjen și Bețișor.

„Începeți să vă comportați ca niște procurori adevărați. Nu stați ascunși prin birouri până când se va schimba conducerea. Conducerea se va schimba cu siguranță. Mai mult decât atât, Eduard Harunjen va răspunde în fața legii pentru inacțiunea și abuzurile comise. Și pentru faptul că, urmare a acțiunilor și inacțiunilor sale, miliarde și miliarde de lei au fost furate de la stat și de la cetățenii Republicii Moldova”, a declarat Maia Sandu.

Totodată, Maia Sandu îndeamnă procurorii să lucreze doar în interesul național.

Sunteți 660 de procurori. Și dacă veți aplica legea, nu veți executa indicațiile ilegale ale lui Harunjen și Bețișor, veți deveni independenți, vă asigur că țara va fi de partea voastră. Nimeni nu vă cere nimic altceva decât să fiți procurori. Nimeni nu vă cere nimic altceva decât să aplicați legea, astfel, prin aceasta, să protejați cetățenii și statul. Noi toți vă cerem să scăpați de o frică irațională, să acționați hotărât în raport cu cei care pun în pericol Republica Moldova. Doar așa vă veți merita numele de procurori”, a conchis Maia Sandu.