Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   (video) Expert din Ucraina despre…

(video) Expert din Ucraina despre Legea Educației: Dacă Parlamentul adoptă o lege, atunci trebuie cel puțin să anunțe Ministerul Afacerilor Externe

La sfârșitul lunii septembrie curent, președintele Ucrainei, Petro Poroșenko a promulgat controversata Lege a Educației, care a fost adoptată de Rada Supremă de la Kiev la  5 septembrie 2017. Aceasta prevede, între altele, înlocuirea materiilor care se predau în limbă română cu discipline care vor fi predate în limbă ucraineană. 

Analistul politic din Odessa, Artiom Filipenko consideră că la adoptarea legii nu s-a ținut cont de mai mulți factori, între care comunicarea cu țările care au diaspore pe teritoriul Ucrainei.

„La legea privind Educația sunt câteva momente cheie. Primul, după părerea mea, e că aici a fost un gol, în sfera comunicațiilor strategice și, în genere, în analiza pașilor care trebuiau întreprinși de către stat. Dacă Parlamentul adoptă o lege, atunci el trebuie cel puțin să anunțe Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei despre faptul că se pregătește adoptarea unsei asemenea legi și să întrebe dacă asta nu intră în contradicție cu unele dintre obligațiile noastre la nivel internațional.

Al doilea moment, dacă Ministerul Afacerilor Externe ar fi știut despre asemenea consecințe, probabil, ar fi urmat să  petreacă o discuție preventivă cu colegii din țările care au diaspore pe teritoriul Ucrainei, în special România, R. Moldova și Ungaria. Ar fi trebuit de precizat de ce aprobăm această lege, pentru că, per ansamblu, ea a fost aprobată pentru a reforma întregul sistem de învățământ din Ucraina, încercându-se ajustarea acestuia la nivelul european. În al doilea rând, ceea ce ține de limbă, asta a fost îndreptat spre de-rusificare, adică întoarcerea statutului limbii ucrainene,  și, în afară de asta, era îndreptată spre a permite minorităților să aplice la universitățile ucrainene. Este nevoie de un compromis care ar conveni ca Ucraina să asigure posibilitatea minorității românești de a primi educație în limba română”, a spus Filipenko.

După adoptarea acestei legi, preşedintele României, Klaus Iohannis şi-a anulat vizita programată pentru luna octombrie în Ucraina.