(VIDEO) Cele 6 mii de buletine destinate diasporei din Portugalia, găsite a doua zi după alegeri

Cele șase mii de buletine de vot declarate pierdute de către compania aeriană care le transporta în Portugalia au fost găsite și urmează să ajungă la Chișinău. Buletinele, destinate pentru două secții din Republica Portugheză, nr. 1/382 din or. Lisabona și nr.1/385 din or. Setubal, au fost pierdute cu o zi înainte de scrutin. Comisia Electorală Centrală (CEC) a declarat că imediat ce a fost constatată pierderea, au fost transmise, cu o cursă avia directă, noi buletine.

Astfel, la 13 noiembrie, ora 7.00, secțiile respective dispuneau de câte 3000 de buletine de vot fiecare. Potrivit datelor preliminare prezentate de CEC , la secția nr. 1/382 din or. Lisabona s-au prezentat la urne 2169 de moldoveni, iar 87,97% dintre aceștia și-au dat votul pentru Maia Sandu. La secția nr.1/385 din or. Setubal, Maia Sandu a obținut susținerea a 503 de cetățeni din totalul de 852 care au mers la une.

Iurie Ciocan, membru CEC a declarat că mass-media poate participa la procesul de desigilare a buletinelor, atunci când acestea vor ajunge la Chișinău. Totodată, CEC nu a specificat în ce condiții și din care cauză a fost pierdut bagajul.

„CEC prezintă dovada video despre recuperarea materialelor electorale, inclusiv a buletinelor de vot, destinate secțiilor de votare nr. 1/382 din or. Lisabona și nr.1/385 din or. Setubal din Republica Portugheză.
În conformitate cu prevederile hotărîrii CEC nr. 557 din 12.11.2016, valizele diplomatice, ce conțin materialele electorale, vor fi restituite intact, fără a fi desigilate Consiliului electoral de circumscripție Chișinău”, scrie într-un mesaj al CEC.

Foto simbol


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. Democratu

    Si pula pazesti cu AK-ul buletinele goale, dupa scrutin, boule maior. Trebuia sa le paziti inainte. Vaplace sa viti sestiorsile la oligarhi, asa sa o tine-ti mai departe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *