(VIDEO) Ce spune deputatul Sergiu Stati despre declarația de astăzi și salariul său

În cadrul ședinței de astăzi a Comisiei Politică Externă și Integrare Europeană, deputații au discutat mai multe subiecte, inclusiv despre ajutoarele acordate familiilor nevoiașe și despre eventuale majorări în funcție de necesitate. În acest context, liderul PL, Mihai Ghimpu a lansat și versiunea reducerii salariului deputaților.

În cadrul discuției, deputatul Sergiu Stati a vorbit despre faptul că salariul unui deputat constituie 7 500 de lei. „Rămâi cu 7500 de lei și încearcă să supravețuiești și să susții nuștiu ce”. Declarația a fost difuzată de mai multe surse media și a devenit virală pe paginile de socializare.

Apelat de ZdG, Sergiu Stati a afirmat că declarația sa a fost ruptă din context și interpretată greșit:

„Eu am vorbit cu totul despre altceva. A fost interpretat în orice fel. Eu vorbeam despre directorii întreprinderilor de stat care sunt la etapa de faliment, ei primesc câte 40 de mii de lei salariu. În comparație cu dânșii, respectiv salariul unui deputat este mult mai mic. N-am spus că nu-mi ajunge salariul. Da, salariul de bază este 7500 de lei, plus 2 mii adaosuri pentru deplasări. Desigur, salariul mediu pe țară este mic și trebuie majorat, dar eu n-am spus că am nevoie de bani pentru benzină sau altceva. Veniți să vedeți că locuiesc la bloc, într-un apartament cu două odăi. Eu am vorbit în alt context, oameni buni!”, a menționat deputatul Sergiu Stati.

În declarația de venit, depusă la CNI, deputatul Stati declară pentru 2014 un salariu de 226,653 de lei. Această sumă ar însemna aproximativ 19 mii de lei pe lună.

Conform datelor Biroului Național de Statistică, în noiembrie 2015 salariul mediu al muncitorilor din Republica Moldova a fost de 4613 lei.

Foto: tribuna.md


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. observation

    Nu are importanta contextul, domnule deputat.
    Cu totii am auzit cum bolmojesti sub nas ca 7500 e putin si incearca sa traiesti cu asa bani.
    Eu lucrez la stat cu 2400 pe luna, ticalosule, din care platesc asigurari si impozitele voastre imputite, facturile voastre umflate si sustin sindicatele voastre lesinate.
    Cu universitate terminata platita din banii parintilor mei, o investitie care nu o pot recupera nicidecum in tara asta de cacao nici in urmatorii 20 de ani. Casa? De unde? Am sa stau in chirie prin apartamente imputite mult si bine daca continui tot asa.
    Si cand ne plangem noi, bugetarii, de salarii mizere, va faceti ca ploua si ne spuneti ca dezvoltati tara?
    Aparati un mafiot in schimbul propriului comfort si ii dati voie sa ne stoarca de bani ca pe prosti.
    Mizeriilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *