Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Valeriu Streleț: „Acuzația de corupție…

Valeriu Streleț: „Acuzația de corupție este una falsă”

Valeriu Streleț, premierul R. Moldova, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că acuzațiile care i se aduc de către deputații socialiști și comuniști, sunt false. „Supoziția legată de corupție este totalmente falsă. Sunt deschis să-i chem și pe Ioniță, și pe Dodon să le arăt toate documentele, să le pun la dispoziție toate dosarele, să le arăt raportul de audit efectuat de firma Delloite înultimii ani. Compania mea a făcut livrări spre Caravita, și asta nu este o crimă. Faptul că Caravita nu a plătit, este o problemă, iar recuperarea datoriilor nu va fi simplă. Însă, eu voi proba literă cu literă și cifră cu cifră că aceste acuzații sunt absurde”, a explicat premierul.

Amintim că o moţiune de cenzură a Guvernului Streleţ a fost depusă în Parlament cu votul a 42 de deputaţi PSRM și PCRM. Motivul invocat de deputați este „suspiciune de corupție”. Igor Dodon susține că Strelet deține o pătrime din acțiunile companiei Caravita, implicată în spălare de bani, care a adus prejudicii deosebit de mari Băncii de Economii.

Potrivit liderului socialist Igor Dodon, mai este nevoie de încă 6 voturi pentru a reuşi să demită Guvernul. Precizăm că, potrivit legii, Guvernul poate fi demis, prin moţiune de cenzură, cu votul a 51 de deputaţi.

Opoziția îl acuză pe premierul Streleţ că „nu-şi îndeplineşte responsabilităţile şi că s-a transformat în apărătorul lui Vlad Filat, după reţinerea acestuia la data de 15 octombrie”.

Cabinetul de Miniştri, condus de Valeriu Streleţ, a primit votul de încredere al Parlamentului în data de 30 iulie curent. Menționăm că, în martie 2013, Guvernul Filat a fost demis cu votul a 54 de deputaţi, după ce comuniştii au depus o moţiune de cenzură.