Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Usatâi și Dodon pregătesc o…

Usatâi și Dodon pregătesc o acțiune de protest în fața Parlamentului

Renato Usatâi, primarul municipiului Bălți și liderul „Partidul Nostru”, a anunțat că are să organizeze un protest, împreună cu Partidul Socialiștilor din R. Moldova.

„Ieri m-am întâlnit cu Igor Dodon cu care am discutat ce fel de proteste vom organiza. Vom ieși la proteste fără flagurile partidelor, ci doar cu flagul Moldovei. Noi vom protesta în fața Parlamentului. Nu îi vom deranja pe cei din PMAN, iar oamenii vor decide cu cine vor să protesteze”, a declarat Usatâi, în cadrul unei conferințe de presă.

„Duminică, la 27 septembrie de la ora 13:00-14:00 partidul nostru se va aduna în fața circului, după care vom merge spre Parlament, unde să ne întâlnim cu PSRM. Vom protesta până nu se vor îndeplini cerințele noastre, să fie trași la răspundere cei care se fac vinovați de marele jaf de la cele trei bănci”, a subliniat Usatâi.

Totodată, acesta a anunțat că acum își laege un viceprimar „ca Bălțul să nu simtă absența mea, în timp ce voi protesta la Chișinău”, a explicat el. Potrivit lui, la protest se vor aduna cel puțin 30 de mii de oameni.