Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Urechean, în conflict de interese

Urechean, în conflict de interese

Serafim Urechean, președintele Curții de Conturi, a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, folosind automobilul de serviciu în interes personal.

Situația respectivă a avut loc la data de 16 aprilie curent, atunci când Urechean a fost surprins de camerele video la un restaurant din capitală cu mașina de serviciu.

Drept urmare, actul de constatare emis în acest sens va fi transmis Centrului Național Anticorupție, pentru aplicarea sancțiunii.

Totodată menționăm, că actul poate fi supus contestării în instanța de contecios administrativ.

De asemenea, în cadrul ședinței de ieri, 18 iunie curent, au fost inițiate controale privind eventuala încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor și proprietății de către Vera Gheorghita, angajată a Curţii de Conturi și de către Ivan Oprea, angajat al Inspectoratului Naţional de Patrulare. De asemenea, a fost pornit și un control privind eventuala încălcare a regimului juridic al conflictului de interese de către Ivan Carpov, arhitect-șef interimar al mun. Chișinău.