Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Un fost ministru din Guvernul…

Un fost ministru din Guvernul Filip, numit consilier al președintelui Dodon

Fostul ministru al Finanțelor din Guvernul Filip, Ion Chicu, a fost numit printr-un decret semnat de Igor Dodon în funcția de consilier al președintelui R. Moldova.

„De mai multe ori am apreciat public eforturile dumnealui menite să sporească eficiența sistemului bugetar-fiscal, bazîndu-mă, inclusiv, pe conlucrarea pe care am avut-o în perioada 2005-2009 în echipă cu Dna Greceanîi. Experiența obținută în acea perioadă, dar și activitatea dlui Chicu în cadrul Băncii Mondiale pe parcursul a mai multor ani, au fost raționamentele pentru care am acceptat fără echivoc numirea sa în decembrie 2018 în funcția de ministru”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Înainte de a deveni ministru, Ion Chicu a ocupat funcția de secretar de stat al Ministerului Finanțelor. Chicu a fost implicat în proiectele promovate de ministerul Finanțelor cu privire la amnistia fiscală și cel cu privire la sistemul unitar de salarizare.

CV-ul noului consilier al președintelui Igor Dodon:

Data şi locul naşterii: 28 februarie 1972, Pîrjolteni, r-ul Călărași, Republica Moldova

Starea civilă: căsătorit, trei copii

Studii:

1989 – 1994: Academia de Studii Economice a Moldovei, Facultatea “Management”, licențiat în Management Economic.

Experienţă profesională:

Octombrie 2015 – Decembrie 2017: Membru, Președinte al Consiliului de Dezvoltare Strategică al USMF “Nicolae Testemiţanu”;

Septembrie 2009 – Decembrie 2017: Consultant Managementul Finanțelor Publice în diferite proiecte (Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, ECORYS, Banca Mondială);

Aprilie 2008 – Septembrie 2009: Consilier principal de stat al Prim-ministrului Republicii Moldova pe domeniile economic si relații externe;

Martie 2006 – Aprilie 2008: Viceministru al finanțelor al Republicii Moldova;

Februarie 2007 – Septembrie 2009: Membru al Consiliului de Administrație al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei;

Noiembrie 2005 – Martie 2006: Consilier al Prim viceprim-ministrului Republicii Moldova;

Iunie 2005 – Noiembrie 2005: Director al Direcției Generale Reforme structurale a Ministerului Economiei și Comerțului al Republicii Moldova;

Decembrie 1994 – Iunie 2005: Conducător de departament, Director Executiv, Moldacom S.A;

Iulie 1994 – Iunie 1996: Lector, Catedra “Micro și Macroeconomie”, Academia de Studii Economice a Moldovei.

Stagii profesionale în Belgia, Olanda, SUA, Polonia, Slovenia, Austria.

Limbi vorbite: Româna (nativă), rusa (fluent), engleza (fluent), franceză (bine).