Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Un fost ministru democrat, numit…

Un fost ministru democrat, numit în funcția de președinte al Consiliului Concurenței

Foto: Facebook/Marcel Răducan

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, democratul Marcel Răducan, a fost numit astăzi de Parlament în funcția de președinte al Consiliului Concurenței pentru un termn de cinci ani. Răducan o va înlocui pe Viorica Cărare, al cărei mandat a expirat acum două luni.

Răducan a fost deputat în Parlament în perioada 2005-2009, iar ulterior a devenit vicepreședinte al Parlamentului în 2009. Din 2010 Până în 2015 acesta a exercitat funcția de Ministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.

Andrin Candu a declarat în plenul Parlamentului că membrii Consiliului Concurenței nu pot face parte din partide sau formațiuni politice, motiv pentru care odată cu numirea în noua funcție, aceștia trebuie să renunțe la funcția de membru de partid.

Deputații au mai numit și vicepreședinții Consiliului Concurenței – Mihail Ciubotaru și Ion Maxim, membri – secretarul general al Parlamentului, Ala Popescu și Viorel Moșneaga, directorul general al Agenției naționale pentru soluționarea contestațiilor, demis astăzi din funcția deținută de către plenul Legislativului.

Candidaturile numite au depus jurământul de învestire de la tribuna centrală a Parlamentului.

Membrii plenului Consiliului Concurenței au fost votați de către 54 de deputați din cei prezenți la ședință.