Ultima zi în care diaspora poate schimba regulile pentru votul în străinătate la alegerile parlamentare

Luni, 25 iunie, este ultima zi în care cetățenii din diaspora pot propune modificări la Regulamentul cu privire la votarea cetățenilor R. Moldova aflați peste hotarele țării. Documentul elaborat de Comisia Electorală Centrală (CEC) punctează, inclusiv, regulile în baza cărora cetățenii din diaspora vor vota la viitoarele alegeri parlamentare, ce se vor desfășura în baza sistemului mixt.

Sistemul electoral mixt prevede că 51 de deputați vor fi aleși în 51 de circumscripții uninominale, iar alți 50, pe liste de partid. Pentru cetățenii din diaspora vor fi organizate trei circumscripții uninominale, respectiv, aceștia vor fi reprezentanți de trei deputați în viitorul Parlament. Votul cetățenilor din străinătate va influența, în aceeași măsură ca votul cetățenilor aflați pe teritoriul R. Moldova, deputații care vor accede în Parlament în baza listelor de partid.

Dâcă până în prezent, secțiile de votare erau constituite pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale R. Moldova, acum se permite deschiderea secțiilor de votare și în alte localități, cu acordul autorităților statului respectiv, doar dacă există informații statistice relevante care confirmă necesitarea constituirii secției.

Numărul de trei mii de buletine de vot pentru o secție de votare rămâne neschimbat.

Regulamentul stabilește că orice cetăţean al R. Moldova cu drept de vot, aflat în străinătate, poate vota la o singură secţie de votare constituită în afara ţării, indiferent de statutul aflării sale pe teritoriul statului respectiv. Totodată, membrii biroului electoral al secţiei de votare constituit în afara țării nu au dreptul să examineze legalitatea aflării alegătorului pe teritoriul statului respectiv.

Actele de identitate în baza cărora se va permite participarea la alegerile parlamentare ordinare sunt:

  • a) paşaportul cetăţeanului Republicii Moldova;
  • b) livretul de marinar.

Cetăţenii R. Moldova cu drept de vot care în ziua alegerilor se vor afla în străinătate se pot înregistra în prealabil online pe pagina www.alegator.md. Detele înregistrării prealabile vor fi luate în considerație pentru strabilirea țărilor și localităților unde vor fi deschise secții de votare. În același timp, cetățenii cu drept de vot care s-au înregistrat în prealabil vor fi informați despre secțiile de votare deschise pe teritoriul țării unde se află prin mesaje la adresa de e-mail indicată în formularul declarației de confirmare a înregistrării.

Pentru secțiile de votare constituite în afara țării, listele electorale se întocmesc în baza datelor colectate de la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova, iar alegătorii, care nu au fost înscrişi în listele electorale, dar se prezintă la votare în ziua alegerilor, se înscriu într-o listă suplimentară.

Votarea se efectuează într-o singură zi, între orele 07.00 şi 21.00, ora locală a ţării unde se află secţia de votare. Biroul electoral al secţiei de votare poate decide prelungirea cu cel mult 2 ore a termenului votării pentru a le permite alegătorilor, care aşteaptă să voteze la secţia de votare respectivă, să-şi realizeze drepturile.

Cetățenii pot propune recomandări pentru ajustarea Regulamentului până la 25 iunie 2018.

Recomandările pot fi prezentate pe suport de hârtie la adresa juridică a Comisiei Electorale Centrale: str. Vasile Alecsandri, nr. 119, mun. Chişinău, MD 2012, sau electronic la adresa de e-mail: info@cec.md.

La 14 iunie, reprezentanți ai societății civile și din diaspora cu susținut o conferință de presă în care au prezentat public propunerile de modificare a legislației care le-ar asigura dreptul la vot peste hotarele țării.

Lista celor nouă propuneri ale diasporei pentru asigurarea dreptului la vot peste hotare:

  • 1. Includerea în Codul Electoral a noțiunii de alegător din diasporă;
  • 2. Votarea în baza pașaportului, buletinului de indentitate sau a buletinului de identitate provizoriu;
  • 3. Organizarea alegerilor în diasporă pe parcursul a două zile;
  • 4. Deschiderea uneia sau a mai multor secții pe lângă misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Republicii Moldova.
  • 5. Deschiderea unui număr mai mare de secții de votare;
  • 6. Deschiderea suplimentară a secțiilor de votare la solicitare a cel puțin 300 de persoane;
  • 7. Stabilirea unui număr suficient de buletine de vot, în mărime de circa 5 mii;
  • 8. Posibilitatea raportării online a deficiențelor în procesul de vot;
  • 9. Posibilitatea finanțării de către diasporă a partidelor politice prin transfer bancar, iar mărimea donațiilor să nu fie mai mare de cinci salarii medii pe economie.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *