ULTIMA ORĂ! Mihai Ghimpu pleacă din funcția de președinte al Partidului Liberal

După 20 de ani, timp în care s-a aflat la șefia Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu își încheie astăzi ultimul mandat în funcția de președinte al partidului. Anunțul a fost făcut de liderul PL  astăzi, 1 decembrie 2018, în cadrul Congresului V al Partidului Liberal, după prezentarea raportului de activitate.

Tot astăzi, după dezbaterea raportului de activitate al președintelui PL, Mihai Ghimpu, urmează să fie ales noul președinte al partidului.

Partidul Liberal (PL) este succesorul de drept şi politic al Partidu­lui Reformei (PR), care a fost înregistrat la 28 septembrie 1993. Con­ferinţa de constituire a PR a avut loc la 5 septembrie 1993, când au fost adoptate Statutul şi Programul PR. Primul preşedinte al Partidului Reformei a fost cunoscutul lider din cadrul Mişcării de Eliberare Naţi­onală, Preşedintele cenaclului „Alexe Mateevici”, Anatol Şalaru.

Timp de 20 de ani, din 1998 până în prezent, funcția de președinte al PL a fost deținută de Mihai Ghimpu.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *