Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   ULTIMA ORĂ: Decizia Partidului Liberal

ULTIMA ORĂ: Decizia Partidului Liberal

Biroul Politic al Partidului Liberal a decis astăzi, 31 mai, retragerea sprijinului politic acordat lui: Nistor Grozavu (viceprimarul mun. Chișinău), Sergiu Bucătaru (viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor), Elena Cernei (viceministra Educației).

Menționăm că viceprimarul Nistor Grozavu a fost eliberat din arest la domiciliu și urmează să asigure interimatul funcției de primar, atât timp cât Dorin Chirtoacă se află în arest la domiciliu. „În cazul parcărilor s-a vârât un contract pe care nu mi-a trecut prin cap, în acel moment, să-l citesc”, a declarat Nistor Grozavu jurnaliștilor de la ProTV. Acesta a refuzat săvorbească despre declarațiile pe care le-a făcut referitor la Dorin Chirtoacă. „Acesta este secretul anchetei. Să știți că le-am spus doar adevărul pe care-l știu… Nu pot să spun că Dorin Chirtoacă m-a obligat să semnez acele contracte, dar știți prea bine că toate semnăturile în asemenea cazuri se coordonează și nu se fac de la sine”, le-a spus viceprimarul jurnaliștilor.

Elena Cernei, viceministra Educației din partea Partidului Liberal a scris luni, 29 mai, o cerere de demisie, iar marți și-a retras-o. Asta chiar dacă, Mihai Ghimpu, liderul PL, a anunțat că toți liberalii care fac parte din actualul Guvern vor demisiona.