Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ulianovschi, despre atitudinea diferențiată a…

Ulianovschi, despre atitudinea diferențiată a statelor UE față de Moldova și ce dialog se dorește cu Rusia

Foto: privesc.eu

Tudor Ulianovschi, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene timp de mai bine de jumătate de an, afirmă că România este unica țară din Uniunea Europeană care sprijină necondiționat R. Moldova, pe când alte state din UE ar avea o atitudine care oscilează de la „susținere plenară” la una „rezervată” și „formală”. Totodată, acesta susține că Moldova trebuie să aibă un dialog constant și direct cu Federația Rusă și să stabilească relații personale cu factori de decizie din Franța și Germania. Declarațiile referitor la prioritățile țării pe plan extern au fost făcute de Ulianovschi în cadrul reuniunii ambasadorilor R. Moldova, care are loc la Chișinău între 9-11 iulie.

„Cu țările partenere din cadrul Uniunii Europene trebuie continuat și diversificat dialogul, evaluând realist atitudinea lor diferențiată față de R. Moldova, care uneori oscilează de la o susținere plenară, la una rezervată și uneori, chiar formală. În acest sens, cu excepția României, care ne susține necondiționat,  pot fi menționate ca având o poziție fermă de susținere Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Bulgaria. Eforturile noastre trebuie intensificate cu țări precum Germania și Franța, cărora le revin un rol special. În raport cu Franța și Germania, pe lângă relațiile instituționale, ar fi binevenită stabilirea unor relații personale la nivelul factorilor de decizie”, a declarat Tudor Ulianovschi, precizând că urmează a fi intensificate contactele cu Suedia, Olanda, Danemarca, Slovacia, Cehia, Austria, Irlanda, care însă „trebuie mobilizate și sensibilizate mai mult”. Declarațiile sunt făcute la scurt timp după ce Comisia Europeană a suspendat plata primei tranșe din asistența macrofinaciară și după ce Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care solicită suspendarea ajutorului bugetar pentru R. Moldova, iar Guvernul de la Chișinău a calificat deciziile drept „incorecte”.

Acesta a vorbit despre necesitatea încheierii unui acord de liber schimb cu țările membre ale Asociația Europeană a Liberului Schimb, în special Elveția, despre care afirmă că este un stat care a dublat volumul asistenței oferite R. Moldova.

Una dintre priorități, susține oficialul, constituie menținerea și extinderea relațiilor cu țările vecine, România și Ucraina.

„România este, în mod natural, aliatul cel mai fiabil al R. Moldova, interesat sincer de avansarea noastră pe calea integrării europene, a modernizării și a stabilității țării noastre, cu care trebuie să se interacționeze la maxim. La fel și Ucraina, de care ne leagă probleme, dar și aspirații comune, este angajată într-o cooperare benefică privind controlul frontierei, reglementarea conflictului transnistrean și priorități pentru perioada următoare rămân finalizarea demarcării frontierei între Moldova și Ucraina, precum și identificarea unei soluții reciproc avantajoase pe subiectul complexului hidroenergetic Novodnistrovsk”, afirmă Ulianovschi.

Tudor Ulianovschi a insistat pe relansarea dialogului moldo-american pe dimensiuni precum consolidarea dialogului politic bilateral, intensificarea cooperării comercial-economice și valorificarea asistenței oferite de către guvernul american și implementarea reformelor democratice și structurale și a punctat dinamica pozitivă a relației moldo-canadiene.

„Relațiile cu Federația Rusă trebuie să revină pe un făgaș normal, dar acest lucru trebuie să se producă în albia firească a respectului față de principiile dreptului internațional al cartei ONU și acceptarea opțiunii nostre occidentale. În relațiile cu Federația Rusă nu există o altă alternativă decât dialogul constant, previzibil și direct, precum și evitarea unui climat economic eterogen, care ar afecta balanța comercială bilaterală. R. Moldova poate fi văzută de către Federația Rusă drept o punte de legătură între vest și est”, susține ministrul de Interne.

Ministerul intenționează continuarea proiectelor economice și comerciale comune cu Republica Belarus și consolidarea relațiilor cu țări din Caucazul de Sud, precum Georgia și Azerbaidjan.

Drept prioritate a R. Moldova, Ulianovschi a vorbit despre intensificarea relațiilor politice și economice cu țările din Orientul Mijlociu, precizând că urmează a fi convins Israelul de a-și deschide o ambasadă la Chișinău. Acesta s-a referit la relația cu Turcia, în contextul integrării comunității găgăuze în R. Moldova și a punctat că urmează a fi exploatate oportunitățile oferite de țări precum Quatar și Emiratele Arabe Unite: „Eliminarea regimului de vize pentru cetățenii R. Moldova în aceste țări rămâne sarcina de bază a diplomaților noștri responsabili pentru această regiune”.

Ministrul de Externe a declarat că devin vizibile primele rezultate privind relația cu Japonia și se dorește succese similare în dialog cu Singapore, Indonezia, Coreea, India și alte țări din regiune. Acesta și-a exprimat speranța de accede pe piața chineză și includerea R. Moldova în proiectul „noul drum al mătăsii”.

„Participarea R. Moldova în procesul de cooperare în cadrul CSI rămâne în continuare axată, în particular, pe dimensiunea comercial-economică a organizației și trebuie să milităm pe depolitizarea acestei colaborări economice în cadrul acestei structuri regionale”, a declarat Ulianovschi, precizând că trebuie recunoscut faptul că volumul comerțului bilateral cu CSI este în permanentă scădere, de aceea urmează a fi revizuită relația pe viitor cu această structură.

Ulianovschi le-a spus ambasadorilor că Moldova nu trebuie să se alinieze pozițiilor altor state, dar să aibă propria ambiție.

„Voi insista și voi ruga întreg corp diplomatic al R. Moldova să nu poziționeze țara noastră ca un stat care de obicei se aliniază la pozițiile altora, fără a avea o poziție și o ambiție proprie, ci să acționeze ferm, activ și prompt drept un stat care propune idei, rezoluții, mecanisme de interacțiune care să poziționeze R. Moldova drept un actor credibil al scenei internaționale”, a punctat ministrul.

Foto: privesc.eu