Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Trei candidați, înscriși în lupta…

Trei candidați, înscriși în lupta pentru funcția de președinte al ANI. Cine sunt ei?

Trei candidați și-au depus dosarele pentru funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI), asta după ce, la ședința din 9 octombrie, membrii Consiliului de Integritate al ANI au anunțat un nou concurs, cu stabilirea perioadei 16 octombrie – 6 noiembrie.

„În perioada respectivă la Secretariatul Consiliului de Integrtiate au fost depuse dosare din partea a trei candidaţi. Aceștea sunt:
– Rodica Antoci, Ministerul Justuţiei, Centrul Național de Expertize Judiciare, şef al Laboratorului de expertize judiciare criminale;
– Francisco Talmaci, Ministerul Finanţelor, Inspecţia financiară, şef al Direcţiei sinteză, asistenţă juridică şi control;
– Lidia Chireoglo, Centrul Naţional Anticorupţie, ofiţer superior de urmărire penală”, se arată într-un comunicat ANI.

În conformitate cu prevederile legislației, urmare a verificărilor efectuate de către SIS și CNA, precum și a procesului de admisibilitate din partea membrilor Consiliului de Integritate a dosarelor depuse de candidați, aceștea pot fi înscrişi la concursul pentru funcţia de preşedinte al ANI, se mai spune în comunicat.

Citiți și: 
Lovitură de teatru: Cârnaț și Strătilă au picat testul cu detectorul de minciuni. ANI rămâne fără șef
Acuzații FĂRĂ precedent aduse de un candidat la funcția de șef al ANI: Aceste concursuri sunt niște farse