Tauber „lovește” din nou: „Pe lângă toate capacitățile pe care le posed, da, vorbesc la perfecție engleza”

„Da, vorbesc la perfecție engleza, dar nu m-am angajat nici să fiu traducător și nici să va fac lucrul mai ușor!”, „Mai mult ca atât, cunosc foarte bine poziția partenerilor noștri și mi-am permis să adaug doar ceea ce a fost opinia noastră comună”, a scris vicepreședinta Partidului Șor, Marina Tauber, într-un mesaj pe Facebook. Replica vine la trei zile după ce ZdG a demonstrat că Tauber a tradus eronat din engleză mesajul oficialilor europeni, prezenți la mitingul în susținerea lui Ilan Șor.

„ (1) În numele a 40 de partide politice europene suntem aici cu un mesaj de sprijin pentru Moldova. Nu există niciun partid în Europa care să vorbească de rău Moldova”, a declarat Richard Milsom, în limba engleză.

„(1) ACRE, care astăzi reprezintă aici Parlamentul European și sunt a treia cea mai mare formațiune politică care este reprezentată în Parlamentul European, și domnul Richard Milsom, care este directorul executiv, au venit să ne susțină și să spună oamenilor din R. Moldova că nu doar Maia Sandu reprezintă Europa. (…) Este și alt partid care reprezintă valorile europene în R. Moldova – Partidul Politic Șor”a tradus Marina Tauber începutul discursului oficialului european. 

Astăzi, 29 august, Marina Tauber a publicat un mesaj „jurnaliștilor fără scrupule”, în care precizează:

„Păi să știți că, pe lângă toate capacitățile pe care le posed, da, vorbesc la perfecție engleza, dar nu m-am angajat nici să fiu traducător și nici să va fac lucrul mai ușor! Cu siguranță că aveți traducători în redacții, păi lasă și să lucreze pentru articolele voastre de doi bani! Din discursul stimaților oaspeți , am redat sensul, ideia principală pe care au transmis-o tuturor celor aflați la miting și nu doar. Dat fiind faptul că trăim într-un stat democratic, m-am folosit de dreptul meu, garantat de Legea Supremă a Republicii Moldova, cel la libera exprimare! Și nimic mai mult! Mai mult ca atât cunosc foarte bine poziția prietenilor și partenerilor noștri și mi-am permis să adaug doar ceea ce a fost opinia noastră comună și știu cu siguranță că o să confirme acest lucru tuturor!”, a scris Tauber.

Mesajul integral poate fi citit mai jos:

Recent, Marina Tauber a recomandat jurnaliștilor de la Ziarul de Gardă și Radio Europa Liberă să țină cont de etica profesională și i-a avertizat că-i va ataca în instanța de judecată, pentru că ar fi insistat cu întrebări în baza unor acuzații nefondate.Tauber a evitat la 26 august să explice jurnaliștilor cum formațiunea a obținut permisiunea de a organiza o manifestație în Piața Marii Adunări Naționale, deși spațiul a fost rezervat de alte persoane.

Citiți și:

Marina Tauber a tradus eronat mesajele oficialilor europeni, prezenți la mitingul în susținerea lui Ilan Șor


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Reporter

    Dacă lucrurile vor evolua așa, jidauca asta poate să devie președintă a RM! Cu banii furați de escrocul Șor și susținerea televiziunilor și a justiției uzurpate de Plahotniuk nu se știe niciodată! Toată Moldova va deveni Șorhei, iar monstrul mancurt Dodon va fi înlocuit cu jidauca Marina Tauber, care știe la perfecție limba engleză! Astfel Moldova va fi nu ce-al de-l doilea stat românesc, dar cel de-al doilea stat jidovesc!

Leave a Reply to Reporter Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *