Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Tauber a mai depus o…

Tauber a mai depus o plângere la poliție împotriva unui deputat ACUM. Cere dezmințiri și scuze publice

După ce i-a trimis o cerere prealabilă deputatului Lilian Carp, care a numit-o „hoață” la o ședință a Parlamentului, Marina Tauber a mai depus o plângere la Inspectoratul General de Poliție și pe numele deputatului Sergiu Litvinenco din cadrul Blocului ACUM.

Tauber precizează că acesta „și-a permis să aducă acuzații” în adresei ei, dar și a întregii fracțiuni parlamentare a Paritidului „Șor”.

„Noi considerăm că deputații trebuie să poartă răspundere pentru declarațiile și acuzațiile mincinoase și neprobate. Iar pentru a preveni astfel de precedente, când un deputat își poate permite astfel de grosolănii față de cetățenii țării sale, vom depune plângeri și vom intenta procese judiciare în privința tuturor celor care vor încălca aceste norme și care își permit un limbaj și comportament denigrator în privința noastră”, scrie Tauber pe pagina sa de Facebook.

Mai exact, deputata menționează că la 12 august a anunțat în cadrul unui briefing de presă despre inițiativa anulării imunității parlamentare, iar drept reacție, Litvinenco a scris pe pagina sa de Facebook, cu referire la declarațile Marinei Tauber, că nu comentează „declarațiile unor hoți ordinari, locul cărora nu este în Parlament, ci în altă parte”.

Deputata spune că prin această declarație i-a fost lezată onoarea, reputația și demnitatea, așa că îi solicită lui Litvinenco „dezmințirea afirmațiilor defăimătoare și exprimarea scuzelor publice”.