Streleț cere demiterea șefului CNA

Premierul Valeriu streleț a trimis un demers președintelui R. Moldova Nicolae Timofti, prin care cere semnarea decretului de demisie a șefului CNA – Viorel Chetraru.

„În argumentarea acestui demers este invocat faptul că, indiferent de statistica triumfalistă, indicele percepției corupției continuă să crească. Avem motive suficiente să considerăm că CNA a avut o abordare selectivă chiar și în timpul investigării cauzei de la BEM. Un bun exemplu este că principalul bănuit stă în libertate și face ce vrea”, a declarat premierul.

Totodată, acesta a menționat că una dintre principalele cereri ale protestatarilor este demiterea lui Chetraru.

Amintim că ieri, 15 octombrie, Vlad Filat, fostul lider al PLDM, a fost reținut pentru 72 de ore la sediul CNA.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

5 comentarii

  1. Hariton Gudumac

    E o răzbunare politică 100%. Trebuia până acum să ceară demisiile acestea, dar nu să umble cu fofârlica. Filat își merită soarta. Nu trebuia să pui laba pe banul public si atunci avea sa fie totul ok. Si da, Filate, e o mare diferenta sa te declari toti anii acestea un fel de lider national, curat ca lacrima, si in acelasi timp impreuna cu nasul tau sa furi de la Banca de Economii peste 200 milioane de euro.

  2. Leonid Moldovanu

    Se pare ca strelet se ocupa mai mult de piar politic pentru seful sau Filat decit mai mult de obligatiile sale de prim ministru. Este un show si nimic mai mult.

  3. Ovidiu

    Streleț cere demiterea șefului CNA, cel care ieri la arestat pe seful lui Strelet, totul ok, asa-i?
    Da nu va pare ca e prea ridicol, asta? Nu va pare ca cumva cei din PLDM prin prisma functiei pe car eo detin, cea de Premier, vor cumva sa intervina in mersul anchetei ?

  4. Dorian Bordian

    Răfuială,
    odată ce le-au transpirat furturile după aresturile de aseara… Streleț în
    loc să lupte pentru dezvoltarea statului inițiază luptă cu justiția corectă
    ce vrea întoarcerea miliardului furat de la BEM?!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *