Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Slusari, despre audierea lui Anatol…

Slusari, despre audierea lui Anatol Arapu și data publicării raportului privind frauda bancară

Alexandru Slusari, președintele Comisiei de anchetă a Parlamentului privind frauda bancară, a declarat că deține probe potrivit cărora din cele trei bănci care au fost lichidate au fost scoși „mai mult de un miliard” de dolari.

Probele, susține Slusari, au apărut după ce Comisia de anchetă l-a audiat ieri, 21 august, pe ex-ministrul Finanțelor Anatol Arapu. Astfel, Comisia de anchetă a trimis solicitări la Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional prin care a cerut să-i fie prezentate notele informative referitor la expertizele efectuate în perioada 2013-2014 în cele trei bănci devalizate.

Potrivit lui Slusari, în cadrul audierii, ex-ministrul Finanțelor a oferit informații care ar demonstra că în urma „rulajelor din 2013 – 2014”, din sistemul bancar din R. Moldova s-ar fi scos o sumă mai mare decât s-a anunțat până acum.

„Cu siguranță este vorba de mai mult de un miliard. Cele mai mari ilegalități s-au produs după acordarea garanțiilor de stat celor trei bănci. Avem un document în care este prezentat tot rulajul plasărilor, împrumuturilor, depozitelor. Și asta care s-au făcut doar cu băncile din R. Moldova”, a declarat Alexandru Slusari.

Totodată, el susține că ar deține probe în acest sens, dar nu le poate publica pentru că actele ar fi secretizate.

Potrivit lui Slusari, în urma audierii a 23 de persoane, există suspiciuni că acțiunile BEM au fost cumpărate de la Veaceslav Platon de către Vladimir Plahotniuc prin persoana lui Iaralov, și nu de Ilan Șor.

Tot ieri, urma să fie audiată fosta șefă de la „Victoriabank”, Natalia Politov, dar aceasta nu s-a prezentat.

Președintele Comisiei de anchetă privind investigarea fraudei bancare, Alexandru Slusari, a precizat că raportul obținut în urma audierilor, ar putea fi publicat la 10 octombrie.

„Din raport se va înțelege care este rolul lui Plahotniuc și Șor în această fraudă, dar va fi inclusă și lista tuturor beneficiarilor”, a precizat Slusari.

Comisia de anchetă urmează să decidă dacă este necesar de a fi audiat și Vlad Filat în cadrul investigării fraudei bancare.