Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Șeful statului a acceptat ca…

Șeful statului a acceptat ca CNA să ajungă în subordinea Parlamentului

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a promulgat Legea Nr. 180 din 22 octombrie 2015, prin care Centrul Naţional Anticorupţie revine în subordinea Parlamentului din cea a Guvernului.

Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) ajunge în subordinea Parlamentului, în urma unei decizii luate de deputaţi, la iniţiativa comuniştilor şi democraţilor, cu susţinerea fracţiunii socialiste. Resubordonarea instituţiei a fost decisă în condiţiile în care premierul Valeriu Streleţ a solicitat șefului statului să-l demită din funcţie pe şeful CNA, Viorel Chetraru,
Proiectul votat de 65 de deputaţi prevede că şeful CNA va putea fi numit şi demis doar de Parlament şi nu de șeful statului, la propunerea premierului, aşa cum era până acum.
Asta înseamnă că procedura de demitere a lui Viorel Chetraru, iniţiată săptămâna trecută de premierul Streleţ nu mai este valabilă. Chiar dacă insistă pe demiterea lui Chetraru, socialiştii au susţinut totuşi iniţiativa comuniştilor.