Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Schimb de replici între Filip…

Schimb de replici între Filip și Sandu, după ce Kievul a ridicat restricțiile pentru transportatori

După vizita prim-ministrei Maia Sandu la Kiev și anunțul despre ridicarea restricției de 90 de zile de aflare pe teritoriul Ucrainei a transportatorilor de pasageri și mărfuri, ex-premierul Pavel Filip a ținut să puncteze că acesta este un subiect pe care el l-a pus în discuție încă acum doi ani și că ar fi fost bine ca actualul Guvern „să recunoască un lucru bun, chiar dacă vine de la oponenți politici”.

În replică, Maia Sandu a subliniat că Guvernul Filip nu a reușit să convingă Kievul ca să finalizeze procesul, în pofida faptului că au făcut solicitări în acest sens.

„A fost făcută o solicitare din partea Guvernului anterior dar, din păcate, nu au reușit să convingă autoritățile de la Kiev ca să finalizeze acest proces. Noi am mers acolo, am făcut această solicitare și, cum spuneam, până am ajuns la avion spre casă, am citit despre decizia care a fost luată de către Guvern și mă bucur, pentru că asta înseamnă că mulți transportatori auto de pasageri și mărfuri își vor păstra locurile de muncă, pentru că acum pot să continue să circule pe teritoriul Ucrainei”, a spus Sandu, în contextul unui interviu pentru Europa Liberă.

După Kiev, Maia Sandu urmează să meargă într-o vizită oficială la Berlin, unde se va întâlni cu Angela Merkel. Maia Sandu a făcut primele sale vizite în calitate de prim-ministră la București și Bruxelles.