Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Replica Moscovei la decizia Chișinăului

Replica Moscovei la decizia Chișinăului

Ministerul de Externe al Federației Ruse a anunțat că vor fi expulzați cinci diplomați moldoveni. Această decizie vine după ce ieri, 29 mai, scrie tvrain.ru.

Diplomații moldoveni trebuie să părăsească Federația Rusă în următoarele trei zile. De asemenea, oficialii ruși au anunțat că speră ca autoritățile din Chișinău „să-și dea seama de gravitatea acțiunilor sale neprietenoase, care nu au decât să influențeze negativ parteneriatul dintre cele două țări”.

Amintim că, la 29 mai, Guvernul R. Moldova a anunțat: cinci diplomați ruși au fost calificați drept persona non grata în R. Moldova.

Contactată de ZdG, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Ana Samson, a confirmat faptul că cinci diplomați ai Ambasadei Federației Ruse la Chișinău vor fi expulzați, dar a refuzat să ofere alte detalii: „Nu vă putem oferi alte detalii decât faptul că vor fi expulzați”.

Potrivit informației Interfax, printre diplomații expulzați figurează numele lui Alexandr Grudin.

Alexandr Grudin ar  fi adjunctul ataşatului militar al Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău, căruia  ex-deputatul Partidului Democrat, Iurie Bolboceanu, i-ar fi furnizat informații „de interes naţional” ce puteau fi utilizate „în dauna suveranității şi securității R. Moldova”.  La 17 martie 2017, Bolboceanu a fost reţinut în flagrant de procurori şi ofiţerii Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) într-un dosar penal deschis pentru spionaj şi trădare de Patrie, în timp ce îi transmitea lui Grudin informații.  Agentul străin, însă, a fost lăsat liber, deoarece convențiile europene interzic aplicarea măsurilor de constrângere asupra ofițerilor sub acoperire atașați misiunilor diplomatice.

La două zile de la reţinerea fostului deputat, într-o conferinţă de presă, Procuratura Generală (PG) şi SIS au vorbit despre întâlniri clandestine sistematice între Bolboceanu şi Grudin, care, în ultima jumătate de an, aveau loc „o dată în lună”, despre remunerări financiare de mii de euro şi probe suficiente care ar demonstra vinovăţia ex-deputatului.

Întrebată dacă în lista diplomaților ruși, calificați drept persona non grata în Moldova, într-adevăr, figurează numele lui Alexandr Grudin, purtătoarea de cuvânt a MAEIE, Ana Samson, ne-a spus că nu ne poate oferi un răspuns.

Reacția președintelui R. Moldova, Igor Dodon, nu s-a lăsat așteptată, numind decizia Guvernului „un gest revoltător în raport cu partenerul nostru strategic Federatia Rusa”.

„Mă declar profund indignat de această ostilitate afișată a diplomației moldovenești și o condamn în mod categoric… Nu cred că își dă seama cu ce preț face acest lucru și în ce situație dificilă și riscantă poate pune țara și poporul. Au făcut un gest urât, care nu va trece fără consecințe negative”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de facebook.