Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Replica lui Filat, după ce…

Replica lui Filat, după ce ieri Șor a declarat că ex-premierul l-ar fi plătit pe Dodon cu trei milioane USD

Fostul premier Vlad Filat califică drept „declarații calomnioase” acuzațiile făcute ieri, 29 septembrie, de către Ilan Șor la adresa sa, a ex-președintelui Nicolae Timofti și actualului șef de stat Igor Dodon.

Ieri, deputatul Ilan Șor, acuzat în dosarele prinvind furtul miliardului, lipsit de imunitate și anunțat în căutare internațională, a declarat că în „geanta neagră” pe care în 2012 i-a transmis-o lui Igor Dodon, la solicitarea lui Vlad Filat, se aflau trei milioane USD pentru voturile PSRM în favoarea candidaturii lui Nicolae Timofti la funcția de președinte.

Drept replică, ex-premeirul Vlad Filat, prin intermediul unei postări făcute publice pe Facebook de avocații săi, susține că nu va oferi o reacție, pentru „a nu afecta acțiunile de investigație”, deoarece Procuratura Anticorupție s-a autosesizat și urmează să investigheze cele declarate de „fugarul Șor”.

„Țin să precizez că voi face declarații în fața procurorilor”, dă asigurări Vlad Filat.

„Ce nu înțelege Ilan Shor, dar și alții, că poți fugi de oricine, dar de sine nu poți fugi. Va veni timpul când nu doar va fi nevoit să fugă, dar și să răspundă pentru vorbele și faptele săvârșite, dar și pentru multe, multe minciuni care au distrus oameni și familii”, este menționat în reacța fostuuli premier.