Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Reacția PDM la cererea PG…

Reacția PDM la cererea PG de ridicare a imunității lui Vladimir Cebotari

La scurt timp după anunțul în Parlament despre cererea Procuraturii Generale de ridicare a imunității lui Vladimir Cebotari, Partidul Democrat a venit cu o reacție.

„La nici o oră de la depunerea documentelor pentru înregistrarea în calitate de candidat la funcția de Primar al Capitalei a lui Vladimir Cebotari, procurorul lui Dodon-Năstase a venit în Parlament să ceară ridicarea imunității viitorului candidat al PDM. Ce e aceasta, dacă nu un atac direct la singurul partid de opoziție din Parlament?! Este o hărțuire a candidatului PDM la Primăria Capitalei. Președintele PDM, Pavel Filip, a condamnat acest circ organizat de guvernare, prin utilizarea Procuraturii Generale, și a anunțat că toți deputații trebuie să renunțe la imunitate. Majoritatea PSRM-ACUM se opune. Circul continuă”, se spune în anunțul PDM.

Comisia Juridică Numiri și Imunități s-a convocat în ședință pentru a discuta despre solicitarea PG.