Reacția PDM în lipsa unui răspuns de la liderii PAS și Platforma DA privind crearea unei eventuale coaliții

Vicepreședintele Partidului Democrat, Vlad Cebotari, a declarat în cadrul unui briefing de presă că democrații au înaintat către Platforma DA și PAS câte o scrisoare în care i-a invitat să participe la negocierile pe marginea formării unei coaliții în noul Parlament. Cebotari susține că democrații nu vor alegeri anticipate, iar lipsa unui răspuns din partea liderilor Blocului ACUM arată că aceștia sunt în febra emoțiilor electorale.

„Au trecut mai bine de câteva zile și nu avem un răspuns la acea adresare. Repetăm invitația noastră, astfel încât până la validarea alegerilor să începem a cugeta despre o posibilă construcție politică”, a spus Cebotari.

Vicepreședintele PDM a precizat însă că partidul a conturat niște principii și priorități de la care nu se va abate, cum ar fi de exemplu orientarea politică către R. Moldova.

Liderii Blocului ACUM, Maia Sandu și Andrei Năstase au declarat însă atât în campania electorală, cât și după alegeri, că nu vor face nici o alianță cu PDM. Întrebat dacă ia în considerare această situație, Cebotari a declarat că Sandu și Năstase sunt în febra emoțiilor electorale.

„Mizăm pe maturitate și responsabilitate. Emoțiile nu vor aduce apă în casă, nu vor construi drumuri, nu vor creșete salarii”, a spus vicepreședintele PDM, care a mai precizat că invitația la negocieri a fost expediată doar că tre liderii PAS și Platforma DA.


loading...

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Reporter

    În primul rând să vie PAHANUL dar nu “șestiorcele” lui! El tot timpul își face mendrele din umbră și apoi își scoate la rampă “șestiorcele”? Disprețuiește opoziția, dar vrea coaliție cu ea? SĂ IASĂ LA RAMPĂ TALPA IADULUI DE MOLDOVA PLAHOTNIUK!

    Talpa Iadului de Moldova Plahotniuk deja are majoritate în Parlament. S-a mai spus acest lucru. 30 deputați PD, 7- ȘORicei, 3 – pseudoindependenți și 11 “berbecuți” cumpărați de la Dodon pe valută.

    De deputații Blocului ACUM are nevoie DOAR pentru a “UNGE” ochii europenilor și a obține de la ei FONDURI EUROPENE. De asemenea îi vor prinde foarte bine pentru a da vina pe ei în eventualitatea oricăror eșecuri.

    Participând la GUVERNAREA CORUPTĂ sub COORDONAREA MAFIEI în frunte cu Talpa Iadului de Moldova PLAHOTNIUK Blocul ACUM se va compromite asemenea PLDM-ului și PL-ului și va dispare pentru totdeauna de pe scena politică. Că această eventuală Guvernare va fi subordonată în totalitate Talpei Iadului de Moldova Plahotniuk nu este nici o îndoială.

    *

  2. Lilian 007

    Atâta vorbă despre Talpa Iadului de Moldova Plahotniuk, dar el tot nu se vede și nu se aude. “A teperi Gorbatâi… Gorbatâi, vâhodi! I… tvoiu mati!”

Leave a Reply to Lilian 007 Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *