Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Prognozele făcute de Dodon privind…

Prognozele făcute de Dodon privind marșul din această duminică

Igor Dodon, președintele R. Moldova, se arată îngrijorat de acțiunile unioniștilor. În cadrul unui interviu acordat pentru Europa Liberă, șeful statului a declarat că marșul din 25 martie ar fi o provocare, iar declarațiile simbolice de unire cu România, semnate de peste 100 de primării în ajunul Centenarului Unirii, crează o „situație care scapă de sub control”.

„Consecințele pot fi foarte grave… Am avertizat guvernul de la București, că prin susținerea unor astfel de acțiuni, există riscul major ca dușmanul numărul unu al R. Moldova și al moldovenilor să fie românii…eu acuma nu glumesc”, susține Dodon, care compară această situație cu relația tensionată dintre Rusia și Ucraina.

Timp de două luni, Igor Dodon face tot mai multe declarații împotriva unioniștilor și evenimentului care va avea loc pe data de 25 martie. Mai mult, la 7 martie 2018, avut loc ședința Consiliului Suprem de Securitate în cadrul căreia șeful statului a spus că va face tot posibilul ca cei care se ocupă de „distabilizarea și lichidarea statalității R. Moldova” să fie trași la răspundere. „Cei care se acoperă cu răspândirea mesajelor unioniste vor să vină la Chișinău și să facă destabilizări, dar noi nu vom permite și îi vom penaliza. Constituția prevede foarte clar că orice acțiuni de lichidare a statalității R. Moldova este contrat legii”, opinează Dodon.

Amintim că, la începutul lunii februarie curent, în cadrul emisiunii „Acces direct” de la postul de televiziune NTV Moldova, Igor Dodon a declarat că „Unirea cu România înseamnă război civil. Noi, stataliştii, nu vom permite nimănui să lichideze R. Moldova. Admit că unele forţe, conştiente de faptul că vor rata alegerile, exploatează cu bună ştiinţă acest scenariu, dorind să destabilizeze situaţia, dar nu vor avea succes în intenţiile lor”.

Românii de pretutindeni sunt așteptați la Marșul Centenar, care va avea loc duminică, 25 martie la Chișinău în Piața marii Adunări Naționale. Evenimentul va reuni românii din Republica Moldova, România și diaspora sub același ideal – al Reîntregirii Naționale. Manifestația este organizată de Alianța pentru centenar, structură care înglobează asociațiile unioniste de pe cele două maluri ale prutului și din afara granițelor țării. La data de 25 martie, toată Mișcarea Unionistă va fi la Chișinău pentru a marca 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, printr-un Marș Centenar! Evenimentul se va desfășura în Piața Marii Adunări Naționale, ora 12.00.