Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Premierul și-a anulat întâlnirea cu…

Premierul și-a anulat întâlnirea cu diaspora din SUA. Cum explică Guvernul

Premierul Pavel Filip, care între 24-26 iunie se află într-o vizită la Washington, și-a anulat întâlnirea cu diaspora din SUA, programată pentru astăzi, 26 iunie. 

După ce justiția din R. Moldova a pronunțat decizia irevocabilă privind invalidarea alegerilor, Ambasada R. Moldova a anunțat reprezentanții diasporei din SUA despre anularea reuniunii stabilite pentru astăzi pe motiv că agenda prim-ministrului „a fost modificată de ultima oră”. În același timp, diaspora este informată că în curând va fi organizată o întâlnire cu noua ambasadoare a R. Moldova în SUA, Cristina Balan, care urmează să  relateze despre rezultatele vizitei lui Pavel Filip.

„Ambasada Republicii Moldova regretă anularea reuniunii Prim-ministrului Pavel Filip cu reprezentanții diasporei stabilite în SUA, anterior anunțate pentru 26 iunie 2018, la Washington D.C., din cauza agendei care a fost modificată de ultima oră. Totodată, informăm despre intenția de a planifica o întrevedere cu noul Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al RM în Statele Unite ale Americii, E.S. dna Cristina Balan, cu scopul de a face cunoștința și în cadrul căreia, Ambasadorul va relata inclusiv despre rezultatele vizitei Premierului. Vom reveni cu detalii suplimentare. Reiterăm deschiderea pentru comunicarea cu concetățenii noștri și sperăm să onorați invitațiile de a ne întâlni cu diverse ocazii”, scrie în mesajul trimis cetățenilor din disaporă pe poșta electronică de către Ambasada Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii.

Contactată de ZdG, șefa adjunctă a Direcției comunicare și protocol a Guvernului, Mariana Perju, a declarat că pe agenda inițială vizitei prim-ministrului în SUA nu a fost planificată o întâlnire cu diaspora, respectiv, nu deține date despre un astfel de subiect. Aceasta a precizat că nu poate să comenteze amânarea în contextul în care nu a fost fixată pe agendă întâlnirea cu reprezentanții diasporei.

Premierul Pavel Filip este însoțit în vizita sa la Washington de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, de ministrul Apărării, Eugen Sturza, și consilierul său în probleme de politcă externă, Andrei Galbur.  Deși oficialii au plecat în SUA la 24 iunie, un comunicat de presă care anunță deplasarea a fost publicat de Guvern abia a doua zi, la 25 iunie.

Din delegație mai fac parte Eduard Stucalici, consultant principal în Direcția Comunicare și protocol a Cancelarie de Stat, Silviu Neghină, consilieră a premierului pentru protocol, Stela Nistor, consilieră a premierului pentru comunicare, un translator și doi ofițeri de securitate.

La 25 iunie, ora 21.00, după aproape șase ore de proteste în fața instanței, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a emis o încheiere irevocabilă prin care respinge recursul lideruluii PPDA, Andrei Năstase, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău care a menținut hotărârea privind invalidarea alegerilor din 20 mai și 3 iunie.