„Precizarea” directorului executiv al FMI în privința declarațiilor președintei PAS, Maia Sandu

Ministerul Finanțelor din R. Moldova a publicat astăzi, 28 februarie, o declarație a Fondulului Monetar Internațional (FMI), în care directorul executiv, Anthony De Lannoy, neagă afirmațiile făcute de lidera PAS, Maia Sandu, despre relațiile FMI cu guvernul de la Chișinău. Conducerea FMI se referă la declarația Maiei Sandu într-un interviu la Europa Liberă, din 22 februarie, curent.

Lidera PAS a acordat interviul în contextul vizitei sale la Washington DC, unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai conducerii FMI, și a vorbit despre „sprijinul SUA pentru cetățenii R.Moldova și relațiile complicate dintre puterea și opoziția de la Chișinău”.

Maia Sandu a declarat atunci că le-a zis celor de la Fondul Monetar Internațional că „ar fi bine, așa cum se întâmplă în cazul programului FMI din Ucraina, să avem o componentă de combatere a corupției”, iar  răspunsul lor ar fi fost că „nu putem să avem o componentă de combatere a corupției în programul FMI cu Republica Moldova, atâta timp cât autoritățile nu-și doresc acest lucru”.

În declarația publicată de Ministerul Finanțelor, conducerea FMI susține că Maia Sandu a „denaturat declarațiile reprezentantului său”.

„Mai cu seamă, nu a avut loc nicio discuție despre pretinsul refuz al autorităților Republicii Moldova de a accepta condiționalitatea de anticorupție în cadrul programului de susținere al FMI. Condiționalitate de anticorupție nu a făcut niciodată parte din negocierile între FMI și autoritățile Republicii Moldova. Un rezumat detaliat al condiționalității și progreselor înregistrate în procesul de implementare poate fi găsit în documentele legate de program, care sunt disponibile public pe pagina web al FMI (www.imf.org)”, se arată în declarația de pe site-ul ministerului.

În declarația sa, Anthony De Lannoy, a precizat că el și echipa lui sunte deschiși să intre în contact cu reprezentanții tuturor partidelor politice și societății civile din Republica Moldova.  „Prin urmare, regret declarațiile publice ale liderului unui partid politic făcute în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, denaturând opiniile membrilor Consiliului Executiv al FMI. De asemenea, încurajez toate persoanele interesate să evite să facă declarații politice înainte de alegerile generale, care ar putea periclita progresul realizat până acum în cadrul programului de susținere al FMI”, se spune la finalul declarației.

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Reporter

    PE LOC, REPAUS!

    Oligarhul uzurpator Plahotniuc la banii lui a cumpărat totul! Așa că, Dnă Maia Sandu, dacă n-ai banii lui Plahotniuc, atunci stai și te odihnește! PE LOC, REPAUS!

  2. Lilian 007

    ADEVĂRUL MAI PRESUS CA TOATE!!!

    Dna Maia Sandu a spus PURUL ADEVĂR! Dar oligarhul Plahotniuk a cumpărat totul ce se poate! Jos trolii minciunoși ai oligarhului uzurpator Plahotniuk!

    Dna Maia Sandu, înainte pentru ADEVĂR!!! NOI SUNTEM CU DUMNEATA!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *