Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Polițiștii vor primi adaosuri la…

Polițiștii vor primi adaosuri la salarii din contul amenzilor aplicate

Imagine simbol

Astăzi, 1 martie, în cadrul ședinței Executivului, a fost aprobat Proiectul hotărârilor de Guvern cu privire la procedura de stimulare financiară a agenților constatatori din cadrul Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit acestuia, angajații Poliției, cu statut de agent constatator, vor beneficia de un adaos la salariu, la fiecare trei luni, în mărime de 25% din suma amenzilor încasate la bugetul de stat, în rezultatul întocmirii proceselor verbale cu privire la contravențiile atestate.

Astfel, la calcularea stimulării financiare trimestriale se vor lua în calcul doar amenzile încasate la bugetul de stat aplicate de agentul constatator în rezultatul proceselor contravenționale irevocabile.

„Această prevedere are drept scop consolidarea și eficientizarea capacităților de prevenire și combatere a corupției în rândul angajaților Poliției, prin adoptarea unui comportament integru și asigurarea unui salariu motivant. De asemenea, existența factorului de risc de corupere a angajaților Poliției, cu statut de agent constatator, în exercițiul funcțiunii sale, au stat la baza dezvoltării acestui mecanism de motivare financiară a polițiștilor.

Adaosul la salariu urmează să responsabilizeze și să motiveze angajații Poliției să atingă performanțe mai înalte, să respecte procedurile contravenționale și de întocmire a proceselor verbale cu privire la contravenții și să curme orice comportament corupător”, susțin autorii proiectului.

Toate aceste prevederi a Regulamentului, privind procedura de stimulare financiară a agenților constatatori din cadrul Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne, va intra în vigoare odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.