Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Pentru ce/cine au votat candidații…

Pentru ce/cine au votat candidații la funcția de primar al capitalei

În primele ore ale zilei, candidații la funcția de primar al capitalei s-au prezentat la urnele de vot pentru a-și face „marea alegere”.

Cei mai matinali au fost Dorin Chirtoacă și Oazu Nantoi. Întrebați pentru ce și-au dat votul, candidații au declarat că visează la un oraș prosper și modernizat. „Am votat pentru continuarea dezvoltării europene a Chișinăului. Proiectele care vin în următorii ani vor confirma dezvoltarea europeană a Chișinăului”, a subliniat Dorin Chirtoacă.

În timp ce, Oazu Nantoi a votat, după care s-a grăbit să sară cu parașuta. „Sper că după ziua de azi, Chișinăul va deveni un oraș mai optimist, un oraș pentru oameni cu inițiativă și demnitate. Eu vă urez toate cele bune, mă duc să zbor cu parașuta, iar seara vom vedea”, a spus Nantoi.

Monica Babuc a declarat că și-a dat votul pentru o viață mai frumoasă, mai liniștită și fără politică. „Am votat cu gândul la o viață mai frumoasă mai liniștită și cu multe fapte bune pentru Chișinău. Pentru asta am pledat în această campanie scurtă. Cetățenii vor un mediu confortabil pentru copiii lor. Pentru asta trebuie să depășim această atmosferă de violență din Consiliul Municipal Chișinău, care nu face altceva decât să lase în urmă o sumedenie de probleme”, este de părere Babuc.

Nu s-a lăsat așteptată nici Zinaida Greceanâi, care s-a arătat convinsă că locuitorii Chișinăului vor decide din primul tur cine va fi următorul primar al capitalei. „Toți au șanse egale. Cetățenii vor decide și eu cred că vor lua o decizie din primul tur”, a subliniat Greceanâi.

De asemenea, s-a grăbit să voteze și Serafim Urechean, care este de părere că oamenii au nevoie de un primar în care să aibă încredere. „Trebuie de întors credibiliateta cetățenilor. Voi face totul pentru a limina corupția în primărie. Această instituție a devenit un cuibar. Numai prin implementarea primăriei electronice, această situația va fi omisă”, a declarat Urechean.

Ilian Cașu a venit la secția de votare „însoțit” de șeful lui de partid Renato Usatâi. „Am votat o primărie responsabilă, pentru un primar și o echipă care va comunica cu locuitorii. Am votat pentru un oraș curat, frumos și comod pentru cetățenii care trăiesc în Chișinău”, a spus Cașu.

„Am venit la alegeri special cu acest maiou, pe care scrie „puterea trebuie schimbată”. Toată lumea s-a săturat de „bardacul” care continuă de mai mulți ani. Am votat pentru schimbarea spre bine. Nu toți oamenii pot protesta. Votul este o modalitate de protest. Îndemn toata lumea să iasă la vot”, a declarat Grigore Petrenco, un alt candidat la funcția de primar al capitalei.

Amintim că astăzi, 14 iunie, în întreaga R. Moldova au loc alegeri locale.