Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   OFICIAL: Chiril Gaburici este noul…

OFICIAL: Chiril Gaburici este noul prim-ministru al R. Moldova. Cine este și ce avere are noul șef al Guvernului

Cu voturile PLDM, PDM și PCRM, Chiril Gaburici a fost învestit în funcția de prim-ministrul al R. Moldova. Hotărârea a fost luată cu votul a 60 de deputați. Liberalii și socialiștii nu au votat.

Chiril Gaburici are 38 de ani. El s-a născut la 23 noiembrie 1976, în satul Logănești, Hâncești, într-o familie simplă. Oamenii din sat spun că tatăl său, Vasile, a lucrat în domeniul construcțiilor, iar mama, Vera, a activat mai mulți ani în calitate de secretară a Consiliului local. „A fost un băiat capabil, liniștit, a terminat cu bine gimnaziul”, ne-au spus, fără a intra în detalii, reprezentanții școlii de la baștina viitorului premier. Chiril Gaburici mai are o soră, Nina, plecată din R. Moldova. Împreună cu familia, aceștia au plecat din Logănești cu aproape 15 ani în urmă.

A studiat la universitatea unui comunist
Conform datelor din CV-ul său oficial, Gaburici, după ce a studiat la Gimnaziul din Logănești, a ajuns la Universitatea Slavonă, cunoscută ca fiind una destinată alolingvilor. Am telefonat la insitutuția universitară pentru a ne interesa despre studiile efectuate de Gaburici. Un bărbat, care ne-a cerut să vorbim exclusiv rusește, a refuzat să ne ofere informații. „Da, a învățat și a învățat bine. Ce doriți? A studiat la facultatea economică. Nu pot să vă spun în ce limbă a învățat. O asemenea informație o să vă dau după ce va fi rezolvată problema cu votul în Parlament. Nu puteți face nimic. După ce se va rezolva cu alegerea, atunci vom decide”, ne-a spus acesta pe un ton iritat, prezentându-se ca fiind Ivan Vasilevici, șef de catedră la Universitatea Slavonă, după care a închis telefonul. Universitatea Slavonă a fost fondată de Oleg Babenco, fost deputat comunist, care, în plină campanie electorală, a aderat la Partidul Democrat.

Ulterior, Gaburici a ajuns la compania de telefonie mobilă „Moldcell”, fiind promovat în 2008 în funcția de director. În 2012, a ajuns la „Azercell”, în Azerbaidjan, compania fiică a „Moldcell”, ambele făcând parte din grupul de companii coordonat de operatorul suedez de rețea mobilă, „TeliaSonera”. A revenit din Baku, capitala azeră, pe 25 decembrie 2014, lăsând în urmă mai multe speculații vis-a-vis de motivele care au dus la demisia sa. ZdG a solicitat poziția celor de la TeliaSonera, care însă a refuzat să discute despre plecarea lui Gaburici din cadrul companiei. Miercuri, chiar în ziua votării Guvernului, a apărut informația că Gaburici ar avea deschis pe numele său un dosar penal în Rusia, pentru fals în documente. Interogat de deputați, Gaburici a declarat că nu știe nimic despre acest dosar.

Firma partenerului și Moldcell
Chiril Gaburici a fost prezentat ca fiind un candidat venit din business, fără a se preciza, însă, care sunt afacerile pe care le-ar gestiona. Conform datelor din Registrul de Stat al agenților economici din R. Moldova, noul premier figurează în calitate de fondator la 3 firme. Prima dintre ele, „Halat Auto” SRL, a fost înregistrată pe 15 aprilie 2011, Gaburici figurând în calitate de unic fondator. SRL-ul are un capital social de 4,65 milioane de lei și obiective de activitate declarate cum ar fi comerțul cu autovehicule, întreținerea și reparația acestora sau comerțul cu piese și accesorii. Firma este administrată de Vitalie Ganciu, tot el fondator la alte două SRL-uri, „Autoalternativa” SRL, care oferă servicii de reparație a autovehiculelor, dar și „Mediabox-Grup”, care deține agenția de publicitate „Good Media”.

Pe site-ul „Good Media” am găsit că, printre clienții agenției de publicitate fondate de partenerul lui Chiril Gaburici a fost și Compania Moldcell, condusă chiar de Gaburici. Conform acelorași date, toate colaborările au avut loc în 2008, an în care Gaburici a fost desemnat în calitate de director.

Premier cu 3 firme și casă de lux
Pe 2 decembrie 2013, Gaburici a fondat, împreună cu Liliana Ilescu și Gheorghe Nicolaescu, firma „M-Docs” SRL, care are acum un capital social de 524 mii de lei. SRL-ul are ca obiective de activitate declarate activități de curierat, de telecomunicații sau de poștă electronică. Firma este înregistrată pe str. Tighina 49/3, of 54, acolo unde, în martie 2014, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunța că activează de fapt Centrul de Solicitare a Vizelor Britanice al Companiei „Teleperformance Ltd”, contractată de către Guvernul britanic pentru intermedierea procedurilor de examinare a cererilor de vize. Firma este administrată de Steluța Andreeva. Tot ea figurează în calitate de administratoare a celei de-a treia firme fondate de Gaburici pe 18 septembrie 2014, „Green Property” SRL. Firma este specializată în cultura cerealelor și leguminoaselor boabe, inclusiv producerea semințelor, a strugurilor, fructelor, dar și in comercializarea acestora.

SRL-ul este înregistrat într-un apartament din str. Studenților 9/18, înscris pe numele Steluței Andreeva și a lui Mihai Tănase. Aceștia l-au cumpărat în baza unui împrumut de 475 mii de lei, primit chiar de la premierul desemnat, Chiril Gaburici, care a solicitat în schimb ipotecarea imobilului. Steluța Andreeva este la rându-i fondatoarea și administratoarea „Anstelmis Grup” SRL, a cărui director a fost, la un moment dat, Mihai Tănase, cetățean român, cu care Andreeva împarte apartamentul din str. Studenților. Tănase este cunoscut pentru mai multe traininguri pe care le organizează inclusiv în R. Moldova, pe diverse teme, cum ar fi: „cum să obții maximum în orice negociere” sau „vinde-te în primul rând cu tine”.

Într-un interviu anterior pentru revista VIP Magazin (2010), Chiril Gaburici spunea: „Am reuşit până acum să realizez programul minim: Am sădit copacul, am săpat fântâna, mi-am construit casa….”.
Casa acestuia, una impunătoare, de altfel, se află la marginea Chișinăului, în zona Gării de Sud. Imobilul are 2 niveluri și jumătate, fiind construit într-un stil modern, având pe el elemente naționale. Conform datelor cadastrale, familia Chiril și Irina Gaburici a intrat în posesia casei care are oficial doar 152 de m.p. în urma unui contract de vânzare/cumpărare semnat în luna decembrie 2010. De precizat că, în acest imobil a fost înregistrată una din cele 3 firme ale lui Chiril Gaburici. Pe lângă casa de lux, în ogradă mai este o construcție accesorie, de 39,3 m.p.

În ediția tipărită de joi a ZdG, puteți afla și alte detalii despre Chiril Gaburici.