LIVE/ A cincea ședință de judecată în dosarul Șor la Curtea de Apel Cahul

Astăzi, vineri, 24 august 2018, la Curtea de Apel (CA) Cahul este programată a 5-a ședință de judecată din dosarul penal de învinuire a controversatului primar de Orhei, Ilan Șor. În cadrul acestei ședințe ar urma să fie audiați martorii apărării, asta după ce, ședința trecută, programată pentru data de 20 august, a fost amânată la solicitarea avocaților primarului de Orhei „din cauza stării de sănătate a primarului de Orhei”. 

Ședința este programată pentru ora 11.00.

UPDATE: Ora 11.00. Ședința de judecată a început. Ilan Șor s-a prezentat în fața magistraților. În fața Curții de Apel Cahul sunt și câțiva „simpatizanți” ai primarului de Orhei, care scandează în favoarea acestuia. Aceștia cer „justiție independentă și nu selectivă”. „Ilan Șor, suntem cu tine”. Atunci când s-a apropiat Ilan Șor, acesta a făcut „o baie de mulțime”, dând mâna și „pupându-se” cu cei prezenți. „O să câștigăm”, le-a transmis el, oamenilor, după care le-a mulțumit pentru că îl susțin. Șor a precizat că a făcut și va face totul „pentru oameni”.

UPDATE: Ora 11.55. Ședința de judecată durează de aproximativ o oră. Ședințele din dosarul Șor au loc cu ușile închise. Între timp, pa pagina de facebook a liderului Partidului Șor a fost încărcată o galerie foto cu Ilan Șor în timp ce venea la ședinșa de judecată.

UPDATE: Ședința de judecată s-a încheiat. Iulian Balan, unul dintre avocații lui Șor a declarat pentru ZdG că „ședința a avut loc. A fost audiat un specialist din partea apărării”.

Pe 8 august în dosarul lui Șor au fost audiați patru contabili care au primit parolele şi semnăturile digitale ale companiilor care au fost utilizate la fraudarea sistemului bancar, dar şi trei foşti angajaţi ai Băncii de Economii a R. Moldova. Potrivit procuraturii, „martorii au confirmat circumstanţele descrise în învinuire”, susţinând în unanimitate că au acţionat la iniţiativa lui Ilan Şor.

Toate ședințele de la Curtea de Apel Cahul în acest dosar sunt desfăşuratecu uşile închise, această decizie fiind luată încă pe 23 mai, la solicitarea procurorul pe caz. Motivele invocate pentru a judeca dosarul departe de ochii publicului au constat în faptul că în prima instanţă dosarul a fost examinat, la fel, cu uşile închise.

Dosarul lui Ilan Șor a ajuns pe masa Curții de Apel Cahul după aproape opt luni de blocaj la Judecătoria Chișinău și Curtea de Apel Chișinău. Dosarul a fost transmis în magistraților Evghenii Dvurcenschi, Nina Veleva și Vitalie Movilă de la Curtea de Apel Cahul, după ce președintele Curții de Apel Chișinău a invocat că în instanța pe care o conduce și care numără 56 de magistrați, dintre care 21 fac parte din Colegiul penal, nu sunt decât doi judecători compatibili pentru examina cauza.

La 21 iunie 2017, Ilan Șor, controversatul businessman, primar al orașului Orhei și lider al partidului care-i poartă numele a fost condamnat de magistratul Andrei Niculcea de la Judecătoria Chișinău la șapte ani și șase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani și a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă. Ilan Șor se află în libertate, fiind sub control judiciar, chiar dacă numele său figurează în ambele rapoarte Kroll drept unul dintre principalele personaje implicate în frauda bancară.

Conform informațiilor furnizate anterior de Procuratura Generală, Ilan Șor a fost trimis în judecată pentru de escrocherie (art 190 Cod Penal) şi spălare de bani (243 Cod Penal). Instanța însă nu l-a condamnat pentru escrocherie, ajungând la concluzia că Șor NU și-ar fi însușit banii care i-au fost atribuiți.

„Se recunoaște Șor Ilan, fiul lui Miron, vinovat de comiterea infracțiunilor prevăzute de art 196 aliniat 4 și art 243, aliniat 3, lit.b, Cod Penal, și se condamnă pentru faptele săvârșite. Se aplică lui Șor Ilan pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 196, aliniatul 4 o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani. Se aplică lui Șor Ilan pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 243, aliniat 3, lit. B din Codul Penal o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de șase ani. Se stabilește lui Șor Ilan, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani și 6 luni. Se stabilește executarea pedepsei aplicată lui Șor Ilan într-un penitenciar de tip semiînchis”, a citit din dispozitivul sentinței judecătorul Andrei Niculcea.

Articolul 196 „cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere”se referă la „cauzarea de daune materiale în proporţii mari proprietarului prin înşelăciune sau abuz de încredere, dacă fapta nu constituie o însuşire”. În aliniatul 4 din acest articol, în baza căruia a fost condamnat Șor se vorbește despre „cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari prin înşelăciune sau abuz de încredere, dacă fapta nu constituie o însuşire, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 3 ani”. 

Cu alte cuvinte, instanța a ajuns la concluzia că Șor nu și-a însușit cele 5 miliarde de lei pentru care a fost trimis în judecată, aplicându-i pedeapsa maximă, de 3 ani de închisoare pentru această infracțiune.

Articolul 190 din Codul Penal pentru care Șor a fost trimis în judecată prevede o pedeapsă maximă de până la 15 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

Șor a fost condamnat și pentru spălare banilor, articol (243 Cod Penal) pentru care a și fost judecat. Șor a fost condamnat în baza aliniatului 3 al acestui articol, litera b.

Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), (spălarea banilor) săvârşite:
b) în proporţii deosebit de mari,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 13000 la 16000 de unități convenționale sau cu lichidarea persoanei juridice.

Astfel, deși judecătorul îi putea aplica o pedeapsă maximă de 10 ani de închisoare, l-a condamnat pe Ilan Șor pentru acest capăt de acuzare la doar 6 ani.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Reporter

    STIMATE DLE VICTOR MOȘNEAG

    Te rog frumos să-mi explici, mai jos în articolul Dumitale prin “lichidarea persoanei juridice” ce se are în vedere: SPÂNZURARE, GHILOTINARE, GAZARE SAU ÎMPUȘCARE?

    Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), (spălarea banilor) săvârşite:
    b) în proporţii deosebit de mari,
    se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 13000 la 16000 de unități convenționale sau cu lichidarea persoanei juridice.
    ——————————————
    Vă mulțumesc anticipat.

  2. Paulică

    Plahotniuk a dat pricaz ca escrocul de nația care fură miliarde de dolari de la oameni săraci, Ilan Șor să nu fie pus la închisoare, de aceea până când canalia uzurpatoare, ea însăși nu va fi pusă la închisoare pentru uzurparea puterii de stat, jidanul Șor va putea să-și bată joc de noi cât îi va dori inima!

Leave a Reply to Paulică Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *