Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Neukirch: OSCE, pregătită să ofere…

Neukirch: OSCE, pregătită să ofere asistență în procesul de retragere a munițiilor de la Cobasna

Șefa Executivului, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu șeful misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, în cadrul căreia au avut loc discuții despre rolul organizației privind asigurarea transparenței în procesul de neutralizare a munițiilor de la Cobasna și avansarea procesului de reglementare transnistreană.

Conform unui comunicat emis de Guvern, premierul a precizat că identificarea unei soluții politice imediate este foarte dificilă acum, iar un prim pas ar fi eliminarea, în colaborare cu autoritățile din Ucraina, a schemelor de corupție și contrabandă care au loc în regiune.

La rândul său, Claus Neukirch a declarat că OSCE este pregătită să ofere asistență în procesul de retragere a munițiilor de la Cobasna.

Politica pașilor mici a fost un alt subiect abordat în cadrul întâlnirii, iar Maia Sandu a precizat că această strategie poate continua doar dacă aduce rezultate concrete, care să respecte principiile suveranității Republicii Moldova.

„Șeful Misiunii a salutat interesul doamnei prim-ministru în procesul de reglementare și a reafirmat angajamentul profund al OSCE de a sprijini Guvernul R. Moldova în identificarea unei soluții finale”, este menționat într-un comunicat emis de Misiunea OSCE în Moldova.

Subiectul privind îndepărtarea munițiilor din depozitul de la Cobasna a fost discutat și în cadrul întrevederii ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, cu omologul său rus, Serghei Lavrov.